full screen background image

Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor, întocmit de polițiști la Vatra Dornei

Polițiști din cadrul Serviciilor Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și Ordine Publică din cadrul I.P.J. Suceava, au desfășurat, marţi, activităţi specifice de control la persoanele juridice autorizate de pe raza municipiului Vatra Dornei.

Cu această ocazie, la sediul unui club sportiv din localitate, au fost identificate depozitate, în mod corespunzător, mai multe arme neletale și de tir sportiv, aparținând unei alte persoane juridice autorizate, din aceeași localitate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la începutul anului 2019, între cele două persoane juridice s-a realizat o înțelegere, în urma căreia clubul sportiv a primit în custodie, spre păstrare, pentru o anumită perioadă de timp, armele aparținând celeilalte entități.

Operațiunea nu a fost efectuată conform prevederilor legale, printr-un armurier autorizat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, fiind ridicate şi indisponibilizate 12 arme de tir sportiv.

comments

comments