full screen background image

Accident grav pe DN7, după ce un microbuz a fost lovit de un TIR

UPDATE ORA 7.44 Şoferul microbuzului implicat în accidentul produs marţi dimineaţă, pe DN 7, în oraşul Lipova, a murit, iar 12 pasageri au suferit răni şi au fost transportaţi la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, Claudia Iuga, a declarat că accidentul s-a produs după ce un TIR a derapat, pentru că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed, iar conducătorul unui microbuz cu pasageri nu a putut evita impactul cu remorca, care a intrat pe banda sa de mers.

În urma coliziunii, 13 persoane din cele 16 aflate în microbuz au fost rănite, şoferul şi un alt pasager fiind încarceraţi. Şoferul a fost extras decedat de către pompieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, cei 12 pasageri răniţi, toţi muncitori care mergeau la o fabrică din Arad, au de la traumatisme uşoare la fracturi şi leziuni interne, ei fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu patru autospeciale SMURD şi două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Traficul rutier a fost complet blocat în zona accidentului aproximativ 30 de minute, ulterior fiind reluat pe o bandă din cele două ale drumului. Poliţiştii estimează că circulaţia va reveni la condiţii normale în jurul orei 9,00.

ORA 7.01 Arad: Un microbuz cu 16 persoane a intrat într-o coliziune cu un TIR, pe DN7

Mai mulţi oameni au fost răniţi, marţi, după ce un microbuz în care se aflau 16 pasageri a intrat în coliziune cu un TIR pe DN7, în localitatea arădeană Lipova.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat pentru AGERPRES că în microbuz există şi persoane încarcerate, astfel că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de prim-ajutor din Arad şi din localităţi învecinate.

Traficul pe DN 7 este complet blocat în zona producerii accidentului. AGERPRES

comments

comments