full screen background image

Greva de la Complexul Energetic Oltenia: Ministerul Energiei va avea o nouă întâlnire cu sindicaliştii

Ministrul Energiei, Anton Anton, şi secretarul de stat Doru Vişan vor avea, joi, o noua întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), ca urmare a reluării grevei in carierele CEO, a anunţat ministerul. În noaptea de miercuri spre joi, una din cele trei unităţi funcţionale ale termocentralei de la Rovinari a fost închisă pe fondul reducerii rezervelor de cărbune.

”Ministrul Energiei Anton Anton impreuna cu Secretarul de Stat Doru Visan vor avea in cursul zilei de astazi, 17 ian 2019, o noua întâlnire cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia, urmare a reluării grevei in carierele CEO. Discutiile vor avea loc începând cu ora 12:00 la sediul Prefecturii din Targu Jiu”, se arată în comunicatul ministerului.

În urmă cu o săptămână, minerii de la CEO au declanşat o grevă, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă. Ei au obţinut ulterior unele majorări salariale, dar o parte dintre ei nu au renunţat la protest.

În noaptea de miercuri spre joi, una din cele trei unităţi funcţionale ale termocentralei de la Rovinari, cu o putere instalată de 330 MW fiecare, a fost închisă din lipsă de cărbune, potrivit Profit.ro.

Potrivit datelor Transelectrica, unitatea respectivă va rămâne închisă până pe 20 ianuarie, ora 23.59.

În data de 16 ianuarie, Tribunalul Gorj a pronunţat sentinţa judecatorească prin care a constatat nelegalitatea grevei şi a dispus încetarea acesteia, a anunţat CEO.

”Precizam că, în această perioadă, preţul pe piaţa de echilibrare pe care trebuie să îl plătească C.E. Oltenia pentru compensarea energiei nelivrate este la un nivel deosebit de ridicat. În aceste condiţii, paguba adusă societăţii pentru nefuncţionarea grupurilor energetice, ca urmare a nerespectării hotărarii instanţei de judecată, poate depăşi zilnic suma de cca 15 milioane lei”, se arată în comunicat.

comments

comments