De curând, am reîntâlnit un prieten drag. Am depănat amintiri, am împărtășit realizări trecute. Am creionat figuri ale oamenilor cunoscuți din trecut și din prezent și am mărturisit câteva din așteptările viitoare. Toate… cu optimism.
Și asta pentru că am plecat de la ideea că totul poate fi privit cu optimism. Și oameni și fapte. Toate pretext de învățare și de schimbare.
Spre exemplu, dezamăgirile. N-ar trebui privite ca un rău, ci, dimpotrivă, spunea acest prieten. Ce e de fapt o ,,dez-amăgire”?… O ieșire din amăgire. Când ești dezamăgit? Când te-ai amăgit singur cu privire la ceva. Ți-ai amăgit singur sufletul și mintea. Iar când intervine ,,dez-amăgirea”, dincolo de conștientizarea faptului că amăgirea ți se datorează în totalitate, n-ai decât să mulțumești celui care te-a scos din amăgire… ,,dez-amăgindu-te”.
Vedeți cât de ușor e să tălmăcim și ,,răs-tălmăcim“ faptele și sentimentele într-o notă pozitivă?
Unii ar spune că nu e sănătos să te responsabilizezi pentru tot ceea ce ți se întâmplă. Că sunt și lucruri cauzate de ceilalți, pe care nu le poți controla, pe care nu le poți schimba și nici măcar influența. Așa o fi… pentru alții.
În dreptul meu, însă, eu sunt cea care decide responsabilitatea. Și continui să cred că pot controla în foarte mare măsură ceea ce mi se întâmplă. Că pot influența și chiar schimba, lucrurile. Prin pasivitatea sau prin acțiunile mele. Și, atunci, de ce să caut responsabilitatea în altă parte? Eu sunt singura responsabilă de gândurile, de faptele, de ,,amăgirile” mele. Iar celor care îmi răstoarnă amăgirile ,,dezamăgindu-mă”, nu pot decât să le mulțumesc. E o lecție de viață, cu preț și meritată.
În logica celor spuse, vă invit în noul an să căutați mai mult în voi motivele reușitelor și nereușitelor, amăgirilor și dezamăgirilor. Și să găsiți calea spre un an mai bun decât cel care a trecut.
