full screen background image

7 ianuarie – La răspântie de drumuri

Am vorbit de curând cu o bună prietenă, care mi se plângea că a cunoscut pe cineva, care este destul de insistent. O persoană drăguță de altfel, dar care nu prezintă interes pentru ea din simplu motiv că… e prea drăguță. Prea disponibilă și, în același timp, prea grijulie. Și că tocmai acesta ar fi motivul pentru care nu este interesată de respectiva persoană. Am zâmbit puțin la auzul acestor cuvinte, căci mi s-a întâmplat de multe ori să aud astfel de lucruri.

E o realitate faptul că sunt mulți cei care preferă variantele mai riscante, care aduc provocări, celor mai puțin riscante, dar și mai puțin spectaculoase, chiar dacă oferă la final același rezultat. Asta atât în relațiile cu oamenii, cât și în alte scopuri pe care și le propun. E ca într-o poveste pe care am auzit-o mai demult, în care cineva s-a decis să pornească spre un castel îndepărtat. Ajuns la o răspântie, are de ales între două drumuri: unul lin, deloc periculos, care îi garantează faptul că va ajunge la castel. Doar că la finalul drumului nu-l va aștepta decât un castel tăcut și întunecat. Celălalt anevoios, cu multe capcane și primejdii, care și el îl va conduce la castel. Doar că de data aceasta castelul va fi luminat, iar locuitorii lui îl vor întâmpina cu focuri de artificii. Iar călătorul alege drumul plin de provocări. Căci își dorește un foc de artificii… și urale… și oameni care să-i recunoască efortul. Iar pe deasupra, pe drum întâlnește o sumedenie de oameni care au luat aceeași decizie. Și-n scopul comun propus se ajută între ei, se cunosc și învață unul de la celălalt.

Poate nu e doar o poveste… Căci așa cum spuneam, de multe ori acceptăm situații riscante, de dragul recunoașterii de către ceilalți a ceea ce facem. Și pentru că intuim că situațiile prin care vom trece pot fi sursă de a ne dezvolta și de a învăța.

Ne schimbăm însă total preferințele atunci când e vorba despre copiii noștri. Pe ei încercăm să-i poziționăm din start pe drumul lin. ,,Dacă mi-a fost mie greu, măcar lui să-i fie ușor și bine.” Le oferim cam tot ce își doresc: gadget-uri, haine fițoase, timp mult de petrecut pe rețele de socializare, vacanțe în ținuturi îndepărtate, petreceri aniversare costisitoare. Drum lin, cum spuneam. Iar efortul celui mic trebuie să fie minim. Doar să învețe. Asta-i singura grijă. Nici să-și facă ordine în propria cameră, nici să ajute la treburi casnice. Doar să învețe. Numai că de multe ori nu se întâmplă nici acest lucru. Pentru că ce rost mai are să înveți, dacă poți să le ai pe toate atât de ușor?

Și-atunci, mă gândeam că n-ar fi deloc rău dacă i-am așeza din când în când pe mai tinerii familiei și pe drumul acela anevoios pe care îl preferăm pentru noi, adulții. Să învețe că un drum anevoios poate să te conducă spre un foc fantastic de artificii. Că orice greutate întâmpinată este doar o altă ocazie de a învăța, de a experimenta.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza