full screen background image

Cererile de revocare a lui Augustin Lazăr și de numire a Adinei Florea la șefia DNA, trimise azi președintelui

Ministrul Justiţiei a anunțat că îi va trimite astăzi preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a procuroruluii general. Tudorel Toader a anunţat, de asemenea, că va reveni cu cele cinci propuneri de numire la vârful parchetelor, între care şi cea a procurorului Adina Florea la DNA.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea, duminică seara, la Antena 3, că pe 27 decembrie îi trimite preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.

„Pe data de 27 decembrie dimineaţă, când merg la minister, am pregătit documentele necesare finalizării procedurii de revocare a procurorului general. De ce? Pentru că mă bazez pe articolul 132 din Constituţie, mă bazez pe raportul de evaluare pe care l-am făcut în baza unor articole din lege, mă bazez şi pe clarificările aduse prin decizia CCR 358 şi sigur că, în opinia mea, nu putem pica în capcana pe care încearcă să o promoveze procurorul general, trăgând de timp în speranţa că va ieşi la pensie sau că îşi va încheia mandatul de procuror general pe 11 aprilie. De ce spun asta? Pentru că s-a dus la Curtea de Apel Alba Iulia la dânsul acsă, dar eu n-am evaluat persoana juridică, ci procurorul general care îşi desfpşoară sau nu-şi desfăşoară activităţile în mod complet corect la Bucureşti. După aceea judecătorul de la Alba Iulia a trimis la Bucureşti, cel de la Bucureşti şi-a declinat şi el competenţa, conflict negativ. Şi culmea! Dar ce nu i-a ieşit la Alba Iulia de a sesiza Curtea de Justiţie a UE, unde dura multă vreme, a sesizat CCR că are o mare nedumerire, dacă poate sesiza instanţa de contencios-administrativ pe persoană fizică sau pe persoană juridică – adică cu nume şi prenume sau cu funcţia de procuror general. Şi orbu vede că e tragere de timp dar până la urmă sunt nişte proceduri legale pe care dânsul le-a folosit, dar nici eu nu voi sta”, anunţa Toader în 23 decembrie.

„Eu pe 27 trimit la preşedintele republicii, finalizez procedura de revocare a lui, după cum trimit şi pentru ceilalţi cinci pe care i-a respins pe nelegalitate, că n-au avut adeverinţa de la CNSAS, când la scurt timp chiar CNSAS spune că nu era nevoie, CSM spune că nu era nevoie şi nici nu era obligaţia mea, era a CSM şi în avizul lor scrie acelaşi lucru”, a subliniat ministrul Justiţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a respins în 21 noiembrie numirea Adinei Florea la conducerea DNA. De asemenea, şeful statului a respins alte patru numiri pentru funcţii de conducere în Parchetul ICCJ şi la DIICOT. În toate cele cinci cazuri, preşedintele a considerat că nu sunt întrunite condiţiile de legalitate.

Sursa: Digi24, News.ro

comments

comments