full screen background image

Activități dedicate Revoluției României din decembrie 1989, la Rădăuţi

Primăria și Consiliul Local Rădăuți organizează vineri, 21 decembrie, activități dedicate Revoluției României din decembrie 1989.

Începând cu ora 11:00, în fața Monumentului Eroilor Revoluției de lângă Catedrala Rădăuți, se va desfășura ceremonialul dedicat Zilei Revoluției Române.

După slujba religioasă, vor susține alocuțiuni persoane care au participat la revoluție, reprezentanți ai administrației publice locale, ai structurilor MAI, ai partidelor politice, precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale.

La finalul ceremonialului, se vor depune coroane de flori.

“De la ora 12:00, în incinta Sălii de Ședințe a Consiliului Local Rădăuți, se va organiza o întâlnire în cadrul căreia se vor evoca evenimentele trăite de participanții la Revoluția din decembrie 1989”, a precizat Bianca Cepil, purtător de cuvânt al Primăriei Rădăuți.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza