full screen background image

21 decembrie – Colind

Mai este puțin până la Crăciun, iar săptămâna premergătoare e plină de emoții, de efort fizic și psihic. Fizic, pentru că unii aleargă după cadouri, alții după cele necesare mesei festive și ceilalți să termine curățenia în casă. Nu mai punem la socoteală alergătura de la serviciu. Psihic, pentru că e un efort să nu uiți să treci pe lista Moșului pe toți cei care au fost cuminți în acest an, să faci sugestii pentru cadouri corespunzătoare preferințelor fiecăruia, să faci altă listă cu cele necesare mesei de Crăciun și cine mai știe câte alte liste și strategii de punere în aplicare.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că e un efort mult mai bine asumat decât în restul anului. Pentru că, indiferent dacă suntem mai mici sau mai mari, iubim Crăciunul. Pentru strălucirea din jurul bradului, pentru că reușește să adune familia, pentru că e momentul în care dăruim sau ni se dăruiește. Și mulți ne facem răgaz să rememorăm Crăciunul din alți ani.

Anul acesta, amintirile despre Crăciun au fost legate de copilărie. De vremea când părinții mă ducea la țară în vacanța. Iar drumurile erau troienite ca în poeziile de Coșbuc și gerul pișca obrajii. Mi-aduc aminte cum, copil de oraș fiind, îmi puneam trăistuța – păstrată de bunica cu grijă în restul anului – pe după gât și plecam la colindat. Mi-aduc aminte perfect imaginea caselor ce scoteau pe hornuri fum gros, mirosul de coptură ce gâdila nările înghețate, lătratul răgușit al câinilor ce nu mă speria nicicum și pe bunica care mă conducea încet spre casa fiecărui vecin care trebuia colindat, urare de bine în anul ce urma să vină. Și o făceam cu mare drag, căci îmi plăcea să cânt. Nu alegeam cea mai scurtă colindă, căci nu mă grăbea nimeni dintr-o casă în alta. Iar bunica mă asculta alături de gazde, cu aceeași răbdare la fiecare casă. La final, traista era plină de colăcei și mere. Nici nu mai știu ce făceam cu atâția colăcei… Dar, la final, era o bucurie nespusă că am reușit și în acel an să colind spre bucuria mea și mândria bunicii.

Anii au trecut… Zăpezile de altă dată s-au cam dus și ele. Mulți dintre bunici locuiesc la oraș, iar străbunicii de la țară s-au dus… A rămas însă bucuria colindului. Indiferent dacă e despre a cânta, a aduna o traistă de colăcei sau despre a umple portofelul împrumutat pentru ziua în care cei mici adună singuri bănuți pentru jucăria preferată. Și sper să fi rămas și bucuria de a-i primi pe colindători. Căci mare le e dezamăgirea când bat la uși ce rămân închise, din teama celor mari pentru o gaură prea mare în buget…

Pe final, vă urez să aveți timp de rememorat Crăciunul copilăriei! E de ajutor spre a-i primi cu mai multă bucurie pe condători.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza