full screen background image

Acțiune a polițiștilor locali suceveni, pentru combaterea fumatului în Bazar

În data de 18 decembrie, în intervalul orar 08,00-13,00, în Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava a avut loc o acţiune pentru verificarea respectării prevederilor art. 3 alin.1 din Legea 15/2016, privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Astfel la art. 3 alin(1) se arată următoarele: ”se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii”.

În urma acestei acțiuni, au fost aplicate un număr de 24 de sancțiuni contravenționale, din care 23 de amenzi, în valoare de 3.900 de lei, și un avertisment scris.

“Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada ce urmează, pentru prevenirea producerii unei situații neplăcute și anume producerea de incendii prin aruncarea de chiștoace aprinse între spațiile comerciale sau în zonele unde există materiale inflamabile atât din partea clienților cât și din partea comercianților din incinta Complexului Comercial Bazar.

Scopul acestei acțiuni este determinarea comercianților și a persoanelor care fac cumpărături din incinta Complexului Comercial Bazar, să fumeze în locurile special amenajate, producerea unui incendiu punând în pericol integritatea fizică a persoanelor dar și întreruperea activității comerciale din Bazar”, a precizat Directorul Executiv al Poliţiei Locale Suceava, Ovidiu Doroftei.

comments

comments