full screen background image

Ordonanţa de urgenţă de modificare a legilor Justiţiei, retrimisă Comisiei Iordache

Ordonanţa de Urgenţă 92/2018 referitoare la modificarea legilor Justiţiei a fost retrimisă, miercuri, pentru a două oară, de către plenul Senatului, pentru două săptămâni, Comisiei parlamentare speciale pe domeniul Justiţiei, condusă de Florin Iordache.

Comisia specială a dat raport de admitere, cu amendamente, pentru OUG 92/2018, după ce Camera Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat, a aprobat ordonanţa pe data de 14 noiembrie.

OUG 92/2018 a mai fost retrimisă de Senat Comisiei Iordache, pentru a analiza un amendament al CSM care vizează personalul de la cabinetul membrilor Consiliului.

Potrivit adresei transmise Senatului, semnată de preşedintele de atunci al CSM, Simona Camelia Marcu, amendamentul propune completarea art. 54 din Legea 317/2004 astfel: “În cadrul cabinetului membrului Consiliului pot fi prevăzute şi posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Pe aceste posturi pot fi detaşaţi şi judecători sau procurori la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul, care beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii detaşaţi. Directorul de cabinet şi consilierii care nu au calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru consilierii preşedintelui CSM”.

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a precizat, însă, că acest amendament nu poate fi supus dezbaterii în acest for pe motiv că a venit prea târziu şi nu a putut fi discutat şi în Camera Deputaţilor.

“A sosit târziu, niciun parlamentar nu şi-o însuşeşte (propunerea CSM – n.r.), nu o putem cuprinde aici pentru că am face ca întreaga lege să fie supusă controlului constituţionalităţii”, a explicat Iordache.

El a arătat că acest amendament ar putea fi introdus într-o altă propunere legislativă.

Printre amendamentele adoptate de Comisia specială se numără cel referitor la vechimea necesară de 15 ani a judecătorilor sau procurorilor pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Legea în vigoare prevede o vechime de 18 ani, iar Camera Deputaţilor a decis o vechime necesară de 10 de ani, aşa cum propusese şi Guvernul prin OUG 92/2018.

Comisia parlamentară specială a adoptat un amendament referitor la detaşarea procurorilor.

“Procurorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt delegaţi sau detaşaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete îşi pot desfăşura în continuare activitatea în cadrul acestora, pe durata detaşării sau delegării, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea 304/2004 privind organizarea judiciară”, prevede articolul amendat.

Comisia condusă de Florin Iordache a mai decis, pe 4 decembrie, eliminarea din OUG 92/2018 a prevederii potrivit căreia judecătorii şi procurorii erau obligaţi să se abţină de la manifestări defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului.

Articolul abrogat prevedea că “judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă şi executivă”.

Modificările adoptate de Camera Deputaţilor au fost păstrate în Comisia specială şi vor fi supuse votului în plenul Senatului.

Potrivit celor adoptate de deputaţi, judecătorii şi procurorii vor putea fi eliberaţi din funcţie şi în cazul neîndeplinirii condiţiei privind buna reputaţie.

“Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind buna reputaţie, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menţinerea în funcţie”, prevede textul adoptat, la propunerea PSD.

A fost abrogată, la propunerea social-democraţilor, prevederea din Legea 303/2004 care se referă la auditarea sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată.

Textul abrogat prevedea că “sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern, la fiecare doi ani, sub conducerea Ministerului Justiţiei şi cu implicarea societăţii civile şi a organizaţiilor profesionale ale magistraţilor, iar concluziile auditului sunt publice”.

Totodată, a fost abrogată şi atribuţia Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a propune Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii care vor face parte din comisiile de concurs pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte are în structură direcţii şi secţii conduse de procurori-şefi, care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul direcţiilor pot funcţiona secţii, servicii şi birouri, iar în cadrul secţiilor pot funcţiona servicii şi birouri conduse de procurori-şefi, prevede un alt text adoptat.

Procurorii din DIICOT şi DNA vor fi numiţi pe baza unui concurs, iar o condiţie este ca aceştia să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani şi să aibă o vechime de cel puţin 10 ani.

Un nou articol introdus prevede că “ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la “procurorul ierarhic superior” în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin acesta se înţelege procurorul-şef al secţiei, inclusiv în cazul soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia”.

De asemenea, a fost decisă abrogarea, ca urmare a unei decizii a CCR, şi a prevederii care permitea continuarea detaşărilor pe perioada exercitării Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

Textul abrogat din OUG 92/2018 stipula că “prevederile art. I pct. 97 şi 98 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu referire la art. 58 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de 30 iunie 2019, data finalizării exercitării Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România” – articol abrogat ca urmare a deciziei CCR.

Prevederea referitoare la pensionarea judecătorilor şi procurorilor nu a fost modificată. Potrivit OUG 92, pensionarea la 20 de ani vechime în magistratură a fost amânată până la 1 ianuarie 2020. AGERPRES

comments

comments