full screen background image

“Cupa României” la lupte juniori de la Putna, un succes organizatoric și tehnic

La sfârşitul săptămânii, în Sala Sporturilor din Putna, s-a desfășurat “Cupa României” la lupte juniori.

Cu o participare numeroasă, peste treizeci de cluburi fiind participante, competiția a fost un adevărat succes din toate punctele de vedere, atât organizatoric, cât și tehnic.

Gazdele din Putna au făcut tot posibilul ca această competiție să se desfășoare în cele mai bune condiții, toți participanții fiind încântați de ceea ce au găsit la Putna.

Invitați de onoare au fost super campionii României la lupte, multiplii campioni olimpici, mondiali și europeni, Ștefan Rusu, Gheorghe Berceanu, Ilie Matei, Nicu Gingă, Petre Dicu și Simion Popescu.

A fost o competiție deosebit de spectaculoasă, toate cele trei stiluri, greco-romane, lupte libere și lupte feminin oferind spectatorilor meciuri cu adevărat frumoase.

Dacă unele meciuri s-au încheiat repede prin superioritate tehnică sau tuș, datorită valorii unora dintre participanți, alte meciuri au oferit răsturnări de scor spectaculoase, unele fiind de-a dreptul electrizante.

Au fost lacrimi de bucurie, lacrimi de supărare și multă pasiune depusă de sportivi și antrenori.

Au fost și meciuri care s-au decis în urma chalengerurilor cerute de antrenori.

La competiție au fost prezente și proaspăt medaliatele la Campionatul Mondial U23, Ștefania Priceputu la categoria 50 kilograme, și Ana Andreea la categoria 55 kilograme, ambele fiind sportive ale clubului CSA STEAUA BUCURESTI, care au câștigat fără probleme medaliile de aur.

La lupte feminin, au participat în premieră și sportivele Vlad Maricica și Andrișan Claudia de la clubul CS SUPER STAR RĂDĂUȚI, pregătite de către maestrul ȘTEFAN RUSU.

În clasamentul pe echipe, sportivii de la CSM SUCEAVA pregătiți de maestrul Valerică Gherasim au obținut locul trei (cu o medalie de aur, una de argint și una de bronz), fiind urmați de luptătorii de la CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI, pregătiți de antrenorul Rusu Florin (o medalie de aur prin Trufan Ciprian la categoria 130 kg și un argint la categoria 87 kg prin sportivul Stephan Ionuț).

Au câștigat câte o medalie de aur și Beghean Viorel, CSȘ RĂDĂUȚI, la categoria 60kg, sportiv pregatit de antrenorul Mihai Reman, dar și Chira Teodor de la LPS SUCEAVA, la categoria 97 kg.

Pe primul loc în clasamentul pe echipe s-au clasat CSȘ BACĂU la lupte greco-romane, CSȘ ODORHEI la lupte libere și CSA STEAUA BUCUREȘTI la lupte feminin.

Programată inițial pe durata a două zile competiția s-a desfășurat doar sâmbătă, datorită aglomerării programului Federației Române de Lupte, care mai avea planificată o acțiune la Brașov.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza