full screen background image

28 de cazuri de gripă confirmate de la începutul sezonului

Un număr de 28 de cazuri de gripă au fost confirmate de la începutul sezonului, iar 1.093.977 de persoane din grupele de risc au fost imunizate antigripal până pe data de 9 decembrie cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate joi pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit sursei citate, s-au înregistrat 17 cazuri confirmate de gripă în săptămâna 3 – 9 decembrie. Nu s-a înregistrat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Conform INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii virale ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 88.387.

De asemenea, în săptămâna 3 – 9 decembrie s-au înregistrat la nivel naţional 149 de cazuri de gripă clinică şi opt cazuri de infecţii respiratorii acute severe.

Cele 28 de cazuri de gripă de la începutul sezonului se împart astfel: cinci cazuri gripă cu virus AH1, două cu virus AH3, 20 cu virus A nesubtipat şi un caz cu virus B. AGERPRES

comments

comments