full screen background image

„Târg de Crăciun” în scop caritabil, la Biroul Francez

Miercuri, 12 decembrie, de la ora 17.00, la Biroul Francez din Suceava, micii francofoni continuă învățarea limbii franceze cu lector dr. Mariana Șovea, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare”.

Săptămâna aceasta, ei vor aprofunda vocabularul de iarnă, vor formula dorințe, vor cânta, vor desena și se vor juca, alături de ariciul Léo și de Maxence Caron, lectorul de franceză.

Începând cu ora 18, elevii Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, clasa a IV-a C, a III-a C de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, ai Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza”, ai Colegiului Tehnic „Petru Mușat” și ai Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni, coordonați de prof. dr. Aura Mihoc, prof. Anca Căldăruș, prof. Mihaela Rusu, pr. prof. dr. Cristian Mihoc, prof. Mihaela Șerban, prof. Loredana Gașpar, prof. Daniela Sandu, prof. Fodor Oana vor organiza un „Târg de Crăciun” în scop caritabil.

Ei vor oferi invitaților recitaluri de colinde în limba franceză, o expoziție de obiecte confecționate manual, create în spiritul sărbătorilor de iarnă, felicitări, globuri, îngerași în tehnica quilling-ului, ornamente din materiale reciclabile (hârtie, lemn, material plastic) precum și produse de patiserie.

Activitatea are o importantă componentă socială, adresându-se și copiilor din medii defavorizate și are ca scop facilitarea accesului acestora la activități culturale.

„Târgul de Crăciun” va fi cu vânzare, iar obiectele confecționate de elevii celor patru Colegii vor putea fi cumpărate.

Banii obținuți din vânzarea acestora vor fi donați în scop caritabil copiilor Centrului de Zi Sf. Vineri, Suceava.

Activitățile fac parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect realizat de Biroul Francez din Suceava în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF).

Intrarea este liberă.

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza