full screen background image

“MAREA SCHIMBARE: DECEMBRIE 1989”, un nou serial la Radio VIVA FM!

Evenimentele din decembrie 1989 au însemnat nu numai schimbarea fundamentală a regimului politic din România, cu implicații directe asupra vieții sociale, ci și instaurarea unei noi ordini la nivel european și mondial.

Prăbușirea comunismului în țările din Europa de Est a determinat modificări importante, care până atunci nu erau nici măcar bănuite de locuitorii din lagărul comunist.

Tocmai de aceea, rememorarea cauzelor și efectelor evenimentelor de la sfârșitul anului 1989 ne ajută să înțelegem mai bine vremurile pe care le trăim acum.

În perioada 30 noiembrie – 21 decembrie, Radio VIVA FM vă oferă serialul “MAREA SCHIMBARE: DECEMBRIE 1989”, realizat de Narcisa Marian și Bogdan Diaconița, pe baza mărturiilor participanților la evenimente, a informațiilor mass-media, studiilor realizate de istorici și cercetărilor instituțiilor abilitate.

Un serial care nu își propune să identifice eroi și vinovați, ci să prezinte concis și nepărtinitor zbuciumatul sfârșit de an 1989.

 

Episodul 1

Pe 4 decembrie 1989 are loc, la Moscova, întrunirea conducătorilor ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia. Ședința venea la numai o zi de la încheierea dialogului istoric de la Malta, dintre președintele URSS MIHAIL GORBACIOV și cel al Statelor Unite GEORGE BUSH. NICOLAE CEAUȘEȘCU era informat de generalul IULIAN VLAD, șeful Departamentului Securității Statului, că cei doi președinți s-au pus de acord asupra schimbărilor de regim politic din estul Europei.

Ședința din capitala URSS debutează cu un act de condamnare a episodului Cehoslovacia 1968, atunci când trupele Tratatului ( cu excepția României ) au invadat o țară care dădea firave semne de liberalizare. Tocmai din acest motiv CEAUȘESCU refuză să semneze comunicatul final. Discuțiile continuă într-o notă de opoziție între președinții URSS și României, acesta din urmă reproșând abandonarea principiilor marxist-leniniste și capitularea în fața imperialismului. De cealaltă parte, GORBACIOV repetă, în limbaj diplomatic, că Uniunea Sovietică nu mai este dispusă să intervină militar în alte state pentru apărarea socialismului. Mesajul este cât se poate de clar, pentru că de numai câteva luni se încheiase retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Adevărul cunoscut acum, peste ani, este mult mai prozaic decât zvonurile care au circulat intens : în decembrie 1989, după câțiva ani de perestroika, Moscova nu mai deținea controlul asupra economiei care se prăbușea constant, sub cheltuielile tot mai mari ale complexului militar strategic. Așa încât o schimbare economică de esență era obligatorie, tocmai pentru a preveni colapsul social. În acest context poate fi încadrată și solicitarea lui GORBACIOV de a impune țărilor comuniste plăți în valută pentru importurile de petrol și gaze naturale din URSS. Una dintre țările vizate era România, care deținea o industrie mare consumatoare de materii prime și care nu reușea să valorifice produsele la prețuri competitive pe piața mondială.

Dar toate aceste idei păreau a fi prea puțin acceptate de către NICOLAE CEAUȘEȘCU. În avionul de întoarcere de la ședința Tratatului de la Varșovia, pe 4 decembrie 1989, el dă directive primului ministru CONSTANTIN DĂSCĂLESCU să crească volumul exporturilor și să instituie o disciplină mai mare în unitățile de producție. Și, la fel ca după fiecare deplasare externă, convoacă pentru a doua zi Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv.

 

Episodul 2

Ședința de la Moscova a președinților țărilor membre ale Tratatului de la Varşovia are urmări rapide. Înțelegerile BUSH – GORBACIOV trag semnalul de alarmă în rândul liderilor de partide comuniste, CEAUȘESCU realizând că președintele sovietic pune sistemul la grea încercare. Acesta este principalul mesaj în ședința Comitetului Politic Executiv din 5 decembrie 1989, acolo unde CEAUȘESCU, secondat de soția lui – ELENA, lansează acuzații directe la adresa lui GORBACIOV. Rivalitatea dintre cei doi nu mai este trecută sub tăcere nici măcar de dragul aparențelor. Jurnalul zilnic al Cancelariei indică faptul că membrii Comitetului Executiv s-au întrunit de două ori în ziua respectivă, o dată la amiază și apoi seara, fără a se menționa explicit temele de discuție.

Oricum, este un semn că relațiile politice și economice dintre România și URSS traversează un important impas, care nu mai poate fi acoperit de intensificarea schimburilor economice cu Europa de Vest. La finalul zilei, CEAUȘESCU dă indicații pentru ca o parte din concluziile întâlnirii să fie aduse la cunoștința membrilor Guvernului, așa cum obișnuiește după vizitele în străinătate.

Un alt lucru care trebuie remarcat este că, în încercarea de a mai aplana o serie din nemulțumirile tinerilor, CEAUȘESCU decide majorarea burselor studenților cu 10 %, în contextul în care condițiile de trai din cămine se degradează continuu. Ziua de 5 decembrie 1989 se încheie cu mari frământări pentru NICOLAE CEAUȘESCU.

 

Episodul 3

Pe 6 decembrie 1989, la numai 2 zile de la încheierea întâlnirii cu liderii comuniști din Tratatul de la Varșovia, președintele URSS MIHAIL GORBACIOV are discuții, la Kiev, cu președintele Franței, FRANCOIS MITTERAND. Recenta deschidere a arhivelor franceze indică dezbateri aprinse referitoare la unificarea Germaniei pe cale pașnică, dar numai după ce toate regimurile comuniste vor avea noi conducători. Unii istorici pun pe seama acestei întâlniri luarea deciziei finale de înlăturare a lui NICOLAE CEAUȘESCU pe cale violentă, cei doi șefi de stat fiind convinși că liderul romăn nu va renunța la funcție de bunăvoie.

Informațiile pe care le avem acum arată că între URSS și țările din vest a existat conlucrare informativă și militară, Franța deplasând pe teritoriul Ungariei, până la granița cu România, grupuri de comando care să intervină dacă situația ar fi degenerat.

Dar ziua de 6 decembrie 1989 este importantă și dintr-un alt punct de vedere. Abia întors de la Moscova, EGON KRENZ ( succesorul lui ERICH HONECKER în fruntea RDG ) își prezintă demisia după numai 2 luni de mandat. Locul lui este luat de MANFRED GERLACH, președinte al Partidului Liberal-Democrat.

Procesul de unificare a celor două state germane este în plină desfășurare : firmele din RFG se asociază cu cele din RDG, oamenii de știință și cultură din ambele state desfășoară acțiuni comune, iar partidele din vest își constituie organizații în est. Între cele două state nu mai există granițe, călătoria este liberă în tot spațiul german.

Doar NICOLAE CEAUȘESCU continuă să creadă că se bucură de popularitate în rândul românilor și că poate să țină piept schimbărilor care vin ca un tăvălug.

 

Episodul 4

Ziua de 7 decembrie 1989 rămâne în istorie prin faptul că aduce un nou ambasador american la București. ALAN GREEN JR. evocă, în discursul său de prezentare în fața președintelui NICOLAE CEAUȘESCU, “tradiţionalele raporturi dintre cele două ţări”, apreciind că “există posibilităţi pentru dezvoltarea acestora în viitor”. În realitate, schimburile economice dintre cele două state se află într-un declin accentuat, cauzat și de retragerea, de Statele Unite, a clauzei națiunii celei mai favorizate acordată ani la rând României.

Trecând în alt plan, Comitetele locale de partid organizează, în centrele universitare, plenare lărgite ale asociaţiilor studenţilor comunişti. Tinerii își exprimă “cele mai vii mulţumiri şi profunda recunoştinţă” pentru majorarea cu 10 % a burselor, acestea ajungând între 685 şi 880 lei.

Agenda de lucru din cancelaria lui NICOLAE CEAUȘESCU reține și faptul că, pe 7 decembrie 1989, forurile conducătoare ale Partidului Comunist Român din județe sunt solicitate ca și numele ELENEI CEAUȘESCU să fie menționat laudativ pentru “contribuţia re­­marcabilă adu­să la înflorirea ştiinţei” şi pentru “atenţia acor­dată formării multilaterale a elevilor şi studenţilor, creşterii şi educării co­mu­nis­te a tinerei generaţii”.

În judeţul Suceava continuă lucrările de perfecţionare a reţelei telefonice şi de îmbunătăţire a servi­c­iilor oferite populaţiei. Mai exact, sunt finalizate lucrările de extindere a centralei telefonice automate din Fălticeni cu încă o mie de linii, iar centrala telefonică din Gura Humorului este conectată la sistemul automat interurban.

La finalul zilei, CEAUȘESCU are o mulțumire : primește sute de mesaje de felicitări din partea oamenilor muncii din țară cu ocazia deschiderii Întreprinderii de Rulmenți din Slatina.

 

Episodul 5

Ziua de 8 decembrie 1989 este oricum, numai liniștită nu! Un grup de câțiva studenți din București își confecționează pancarte și strigă lozinci anticeaușiste în centrul Capitalei, în scurt timp fiind ridicați de milițieni. Ancheta care urmează, coordonată de Securitate, arată că acțiunea lor a fost determinată de condițiile grele de trai și că nu au avut legături cu alte grupuri de disidenți. Tocmai pe acest lucru se bazează și protestatarii, care spun anchetatorilor că nu consideră că au încălcat vreo lege, deoarece dreptul la proteste este garantat prin Constituție. Merită să ne reamintim numele lor, chiar dacă astăzi nu ne mai spun nimic: MIHNEA PARASCHIVESCU, GRAȚIAN VULPE și DAN CĂPRARIU. După un proces rapid, toți sunt internați într-un spital de psihiatrie.

La nivel european și mondial, imaginea României este total defavorabilă. Televiziunile străine prezintă imagini de la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român (la care NICOLAE CEAUȘESCU fusese reales), în antiteză cu schimbările conducerilor din țările est-europene. Președintele român este numit în mod obișnuit tiran și dictator, jurnaliștii comparând sistemul lui cu cel instaurat de STALIN după al doilea război mondial.

Aflat în conflict deschis cu președintele URSS, MIHAIL GORBACIOV, CEAUȘESCU căută ajutor economic în Asia. Tocmai de aceea confirmă președintelui RAFSANJANI vizita de lucru în Iran, care va avea loc peste exact 10 zile. Dorința lui CEAUȘESCU este de a importa gaze naturale și petrol, la schimb România urmând să exporte cereale și utilaje.

Privind retrospectiv, aceasta avea să fie și ultima vizită a lui CEAUȘESCU. Dar, pe 8 decembrie 1989, el nu are de unde să știe acest lucru…

 

Episodul 6

Deși sâmbătă, ziua de 9 decembrie 1989 este plină pentru liderul comunist NICOLAE CEAUȘESCU. Dimineață, el prezidează o ședință cu mai mulți membri ai Comitetului Politic Executiv, în cadrul căreia, potrivit celor însemnate în agenda Cancelariei, discută probleme economice interne.

La orele amiezei, este consemnată vizita de un sfert de oră a ministrului Sănătății, VICTOR CIOBANU, care îi asigură și tratament contra diabetului președintelui comunist. Ca fapt divers, medicii care îl tratează pe CEAUȘESCU nu au voie să facă referințe scrise la starea de sănătate a șefului de stat în vârstă de 71 ani.

În aceeași zi, el are discuții și cu secretarul cu propaganda, ILIE MATEI, dar agenda prezidențială nu consemnează subiectul dezbătut. Același MATEI are apoi o discuție separată cu ELENA CEAUȘESCU, semn că trebuie să fi fost ceva important pentru cuplul prezidențial.

O întâmplare neprevăzută pune pe jar structurile Departamentului Securității Statului – în Bucureşti se desfășoară “Cvadrienala artelor decorative”, organizată de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi de Uniunea Artiştilor Plastici. Printre operele care oglindesc “preocuparea plasticienilor de a găsi noi modalităţi de înfrumusețare a spaţiului cotidian” se strecoară și un carton de dimensiunea unui tablou, pe care este scris cu carioca “Jos Ceaușescu”!

Deși ancheta care urmează este extrem de exigentă, cu zeci de persoane audiate, nu este depistat autorul. Și, lucru curios, criticul nu va ieși la iveală nici după 1990, ceea ce îi va face pe unii istorici să afirme că a fost vorba de o implicare din afara României.

 

Episodul 7

10 decembrie, Ziua internaţională a drepturilor omului, este sărbătorită în 1989 prin omagii aduse “operei pacificatoare” a lui NICOLAE CEAUȘESCU. Presa ridică în slăvi “grija permanentă faţă de om și față de cuceririle revoluționare”. Asta pe plan intern, pentru că în străinătate statul român este acuzat tot mai intens pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Practic, liderul comunist este criticat atât de Statele Unite și țările capitaliste din vestul Europei, cât și de noile conduceri din estul continentului, toți aliați ai liderului sovietic MIHAIL GORBACIOV.

În aceeași zi, un pastor reformat de etnie maghiară din Timișoara, LASZLO TOKKES, îi anunţă pe credincioşi, la slujba de duminică, să vină peste 5 zile să vadă cum va fi evacuat din locuință. Este vorba despre o evacuare decisă de Judecătoria locală, în urma cererii Episcopiei Reformate Oradea, proprietarul clădirii. TOKKES este astfel sancționat pentru că refuzase controlul financiar, dictându-se o mutare disciplinară la o parohie din județul Sălaj. Decizia de mutare expirase în septembrie, așa încât, potrivit legii, pastorul reformat putea fi oricând evacuat din locuința care aparținea Episcopiei.

În cealaltă parte a țării, grănicerii de la frontiera cu Republica Sovietică Socialistă Moldovenească raportează creșterea consistentă a intrărilor turiștilor, de obicei aceștia declarând că doresc să ajungă în Iugoslavia sau Ungaria pentru a face comerț. Securitatea încearcă să țină sub control traseul acestora, dat numărul mare al mașinilor îngreunează considerabil urmărirea.

Și tot pe 10 decembrie 1989, în zi de odihnă, CEAUȘESCU participă la ultima vânătoare, în pădurea Ogarca din județul Giurgiu. Timp de 3 ore, el trage după fazani și sigur a avut în ce, organizatorii eliberând în pădure 5 mii de păsări. Vânătoarea se încheie cu tradiționalul foc în jurul căruia participanții mănâncă pui la frigare și beau vin roșu. Coordonatorul acțiunii, VASILE CRIȘAN, va scrie peste ani, într-o carte, că “CEAUȘESCU era îmbătrânit, slăbit, îți lăsa impresia unui om sfârșit fizic. Era ca un om speriat, hăituit, care își căuta refugiul”.

 

Episodul 8

Pe 11 decembrie 1989, televiziunea maghiară difuzează imagini din Timișoara, avându-l în prim plan pe pastorul reformat LASZLO TOKKES. Acesta cere sprijin pentru a nu fi mutat din comunitatea religioasă pe care o conduce, așa cum a decis Judecătoria, la propunerea conducerii comuniste. În oraș, lumea începe să vorbească despre opoziția pe care TOKKES o arată regimului.

În paralel, la frontiera cu Ungaria se intensifică un fenomen bizar. Dacă până acum numărul celor care treceau ilegal granița creștea în fiecare săptămână, ultimele zile aduc un fenomen invers: zeci de români sunt returnați de grănicerii maghiari, fără a fi prea afectați de revenire.
Departamentul Securității Statului intră pe fir, iar concluziile nu sunt deloc liniștitoare: majoritatea persoanelor returnate au fost pregătite într-o fostă cazarmă militară din Ungaria în tehnici de diversiune și proteste de stradă, fiind vizată răsturnarea regimului CEAUȘESCU. Pentru a verifica informațiile, Securitatea își trimite proprii oameni în țara vecină, aceștia confirmând pregătirile paramilitare.

Tot din Ungaria sosește vestea că organizaţia România liberă, creată la Budapesta de timișoreanul MARIAN ROȘCA, propune un Guvern în exil, dar fără a face nominalizări. După 1990, ROȘCA va recunoaște că fusese recrutat şi instruit de instructori profesionişti, fără să insiste asupra subiectului.

În aceeași zi, 11 decembrie 1989, ELENA CEAUȘESCU participă la deschiderea Plenarei Comitetului Central al PCR. Potrivit agendei de lucru, ea se află în sală timp de numai 5 minute, adică exact cât este necesar pentru ca ziariștii să o filmeze. Participanții la ședința respectivă avizează planurile de dezvoltare economică pentru anul 1990 și ascultă o informare a lui NICOLAE CEAUȘESCU, cu privirea la ședința de la Moscova a Tratatului de la Varșovia. O informare citită în obișnuitul limbaj de lemn, un adevărat chin pentru auditoriu, obligat să reziste câteva ore în Sala Palatului.

 

Episodul 9

Ziua de 12 decembrie 1989 confirmă primele rezultate ale cercetărilor de la frontiera cu Ungaria, derulate de Securitate. Transfugii returnați în număr mare blochează practic camerele amenajate la batalioanele de grăniceri. În afară de recidiviști, mai sunt cazate acolo persoane declarate decedate de autoritățile din România, ceea ce înseamnă cazuri clare de substituire de identitate. Luați tare de anchetatori, unii dintre cei returnați recunosc că, după un stagiu de pregătire în Ungaria, au primit misiunea să ia legătura cu anumiţi indivizi din Timişoara şi cu alți transfugi întorşi în ţară.

De la timişoreni urmau să primească indicaţii exacte: când va avea loc acţiunea pentru care fuseseră recrutaţi, unde și cine îi va conduce. Aici intervine un element interesant: din cauza unei comunicări deficitare, colonelul PETRE TEACĂ, comandantul trupelor de grăniceri, decide de la sine putere eliberarea tuturor acestor persoane, lucru care îl va înfuria pe șeful Marelui Stat Major, ȘTEFAN GUȘĂ. Iese un scandal uriaș, NICOLAE CEAUȘESCU hotărând să pună în aplicare o intenţie mai veche a sa: trecerea trupelor de grăniceri din componenţa Ministerului Apărării în cea a Ministerului de Interne.

Șeful de cabinet, SILVIU CURTICEANU, istorisește, într-una din cărțile scrise după 1990, că liderul de la Bucureşti se temea din ce în ce mai mult de acţiunea agenturilor străine, mai ales după ce șeful Securității, generalul IULIAN VLAD, l-a informat că, la reuniunea Comisiei Economice Europene de la Strasbourg, s-a discutat problema Transilvaniei. Sensul dat de VLAD informațiilor prezentate este că, în următoarea perioadă, se pregătesc mișcări revizioniste de amploare în Ardeal, posibil urmate de intrări de trupe străine.

Și tot pe 12 decembrie 1989, continuă lucrările Plenarei Comitetului Central al PCR, prilej de noi planuri pentru creșterea productivității muncii în industrie și agricultură. Una dintre măsurile votate este acordarea pentru toți salariații a unor premieri la final de an, în valoare totală de 1,7 miliarde de lei. În medie, un angajat (inclusiv cei din unitățile care funcționează cu pierderi) urma să primească aproximativ 200 de lei.

 

Episodul 10

13 decembrie 1989 rămâne în istoria recentă drept ziua în care președintele NICOLAE CEAUȘESCU primește de la șeful Departamentului Securității Statului, generalul IULIAN VLAD, o informare în care se menţionează că Administraţia Statelor Unite a comunicat aliaţilor din NATO că “evenimentele din Europa de Est se desfăşoară cu rapiditate” și că “este necesară o coordonare între statele membre NATO pentru controlarea situaţiei”. Documentul precizează că regimul comunist din România refuză să se reformeze, iar Securitatea împiedică total constituirea unei aripi reformatoare în interiorul Partidului Comunist şi a unei opoziţii politice în societate.

Analiştii Centrului Român de Informaţii Externe prevăd că Statele Unite se vor concentra îndeosebi asupra situaţiei din Uniunea Sovietică, urmând ca Republica Federală Germană şi Marea Britanie să se ocupe de problemele legate de Republica Democrată Germană, Polonia și Cehoslovacia, iar Franţa şi Italia de cele privind Ungaria, Bulgaria şi România. Ofiţerii de informaţii atrag atenţia că “Ungaria pregăteşte un amplu plan pentru provocarea de demonstraţii ale minorităţii maghiare în unele localităţi din Transilvania şi chiar la Bucureşti”.

Pe 13 decembrie 1989, intră în alertă și Securitatea județului Iași: peste 100 de localnici primesc în cutiile poștale sau direct pe stradă fluturași prin care sunt chemați să participe la demonstrații contra regimului ceaușist, prima fiind programată a doua zi, iar următoarea pe 16 decembrie. O parte din fluturași poartă semnătura FRONTUL SALVĂRII NAȚIONALE, iar o altă parte FRONTUL POPULAR ROMÂN.

Securitatea și Miliția se mobilizează rapid și reușesc să depisteze 4 autori: economistul ȘTEFAN PRUTIANU, inginerii VASILE VICOL și AUREL ȘTEFANACHI și scriitorul CASIAN SPIRIDON, toți fiind reținuți și anchetați pentru acţiuni de propagandă împotriva orânduirii socialiste. Până când fac declarații complete, ei sunt supuși violențelor fizice de către anchetatori.

În aceeași zi, manifeste anti-CEAUȘESCU sunt depistate la Cluj-Napoca, Baia Mare și Carei, precum și în mai multe trenuri care circulă prin Ardeal. În plus, locuitorii marilor orașe primesc telefoane anonime în care sunt îndemnați să iasă în stradă pentru a protesta. Se pregătește aprinderea fitilului Revoluției române!

 

Episodul 11

Pe 14 decembrie 1989, într-o zi de joi, ieșenii sunt chemați, prin intermediul unor fluturași, să participe la un protest în Piața Unirii, îndreptat împotriva regimului NICOLAE CEAUȘESCU. Reacția autorităților este extrem de rapidă. O parte dintre autorii acțiunii erau deja arestați, atunci când trupe de Miliție, Securitate și Pompieri ocupă piața și împrejurimile. Persoanele care trec prin zonă nu au voie să staționeze, iar stația de troleibuz din apropierea pieței este mutată la o distanță de aproximativ 200 de metri, pe o stradă îngustă. Ca măsură suplimentară de prevedere, Dinamoviada de judo este transferată de la Oradea la Iaşi, iar alături de sportivi sunt cazate cadre operative ale Ministerului de Interne.
Desfăşurarea de forţe din 14 decembrie 1989 este organizată de conducerea de la Bucureşti a Securităţii, la Iași fiind prezent VICTOR NECULICIOIU, şeful unităţii de contraspionaj.

În aceste condiții, protestul inițiat de economistul ȘTEFAN PRUTIANU nu are niciun rezultat. E greu de apreciat cât de mare este conspiraţia: PRUTIANU va spune, câțiva ani mai târziu, că număra circa 3.000 de membri, dar istoricii cred că, de fapt, întreaga structură nu depășea 400. În arest ajung 8 ieșeni, iar alte zeci de persoane sunt trecute prin anchetă, avertizate și apoi lăsate să plece acasă.

În legătură cu semnătura FRONTUL SALVĂRII NAȚIONALE, care apare pe o parte din fluturași, protestatarii spun că auziseră acest nume la Radio Europa Liberă și că nu are nicio legătură cu structura care va prelua puterea după căderea regimului CEAUȘESCU. Alte întrebări referitoare la protestul nefinalizat de la Iași rămân fără răspunsuri sau cu răspunsuri atât de întortocheate, încât creează și acum confuzii și neîncredere printre cei care au studiat evenimentele.

Și tot pe 14 decembrie 1989, seara, în cealaltă parte a țării, la Timișoara, persoane neidentificate sparg mai multe geamuri ale locuinței pastorului reformat LASZLO TOKKES. În acele momente tensionate, localnicii acuză forțele de ordine, dar filorii Securității consideră că autorii sunt localnici certați cu legea și persoane infiltrate din străinătate. Primarul orașului, PETRE MOȚ, îl vizitează pe TOKKES şi chiar ies împreună la geamul casei, pentru a calma mulţimea. Apropiații lui TOKKES se plimbă continuu pe strada din fața locuinței din care pastorul urma să fie evacuat a doua zi, dar nu au curajul să protesteze vocal.

La București, la aproximativ aceeași oră, NICOLAE CEAUȘESCU încheie o cuvântare extinsă, așa cum îi era obiceiul, în fața Marii Adunări Naționale.

 

Episodul 12

După o noapte în care forfota de la casa lui LASZLO TOKKES din Timișoara este redusă considerabil de milițieni, ziua de 15 decembrie 1989 începe liniștit. Echipe de milițieni și securiști în civil ocupă o parte a Pieței Maria, din apropierea bisericii reformate, clădire care include și casa parohială a familiei TOKKES. Regimul comunist dorește ținerea sub control a nemulțumirii enoriașilor, dar, paradoxal, situația devine inversă: atrași de forfota forțelor de ordine, localnicii, mulți dintre ei doar curioși, se strâng pentru a vedea ce se întâmplă.

În jurul orei 16, tensiunea devine tot mai mare, fiind așteptată evacuarea preotului reformat într-o comună din județul Sălaj. Mai multe persoane aprind lumânări și stau pe trotuar fără să spună nimic. Accesul în biserică este restricționat, autoritățile legitimând persoanele care doresc să intre. TOKKES este convocat la Comitetul Județean de Partid, unde i se pune în vedere să accepte mutarea din parohie fără a genera scandal.

Dar de starea preotului reformat nu se interesează numai autoritățile comuniste. Filat îndeaproape de Securitate, un oficial al Ambasadei americane, DENNIS CURRY, deplasat la Timișoara, nu este lăsat să se apropie, dar îl observă pe TOKKES și apoi raportează la București. O dată cu lăsarea serii, crește numărul celor prezenți și încep huiduielile la adresa forțelor de ordine. Pentru prima dată se strigă “LIBERTATE PĂRINTELUI!”, enunț care se reduce, în scurt timp, la “LIBERTATE!”.

Pentru a nu inflama situația, milițienii în uniformă sunt retrași, rămânând pe poziții doar cadrele în civil. TOKKES este solicitat să vorbească mulțimii, dar se ferește să facă pasul decisiv, așa încât le spune de la geamul locuinței că “este periculoasă formarea unei demonstraţii”.

La fel ca în seara anterioară, primarul PETRE MOȚ vine la biserica parohială, dar de această dată este apostrofat violent de cei adunați acolo. Înainte de a părăsi zona, el apucă să promită că TOKKES va rămâne în parohie, dar refuză să dea asigurări în scris. Urmarea este că biserica reformată rămâne peste noapte înconjurată de câțiva enoriași și de tot atâția securiști în civil.

 

Episodul 13

Zorii zilei de sâmbătă, 16 decembrie 1989, găsesc câțiva enoriași tot în fața bisercii reformate din Timișoara, încercând să oprească evacuarea pastorului LASZLO TOKKES, în urma deciziei Judecătoriei locale, la cererea Episcopiei Reformate Oradea, proprietarul clădirii. Unii trecători se alătură protestului necunoscând detaliile și află abia atunci amănunte.

În fața forțelor de ordine, care își reluaseră pozițiile pe trotuarul din fața bisericii, declicul este produs de 2 localnici: inginerul DANIEL ZĂGĂNESCU și poetul ION MONORAN. Ei opresc un tramvai trăgând pantograful, pasagerii coboară, apoi mai este oprit un tramvai. Din mulțime se aud lozinci precum “LIBERTATE!” și “DREPTATE!”, iar ZĂGĂNESCU se urcă pe scările unui tramvai, se prezintă cu numele adevărat și se adresează oamenilor strigând “JOS COMUNISMUL!”

În scurt timp, câteva sute de persoane se adună și forțează intrarea în biserica reformată, angajându-se în ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate.

Vestea protestelor circulă din gură în gură, astfel încât grupuri de oameni se îndreaptă spre Piața Dacia, acolo unde catalizatorul mulțimii era PETRE BOROȘOIU, și, ulterior, spre Piața Operei. Învingându-și frica, manifestanții strigă pentru prima dată “CEAUȘESCU CADE!”

Protestul se extinde rapid: o coloană a manifestanților pleacă spre căminele studențești, sperând într-o colaborare a tinerilor, dar rezultatul este nesatisfăcător. Mai târziu, se va afla că ușile căminelor au fost blocate, o parte chiar sudate, pentru a nu putea fi deschise.

În jurul orei 18, în ziua de 16 decembrie 1989, înarmați cu pietre, crengi și scânduri din bănci, o parte a timișorenilor revoltați încearcă să pătrundă în clădirea Comitetului Județean PCR, dar sunt primiți cu gaze lacrimogene și cu jeturi de apă. Ei se mută în jurul catedralei, fiind hărțuiți permanent de forțele de ordine, care fac numeroase arestări. Grupuri de persoane pe care filorii Securității le caracterizează ca provenind din păturile sărace, din lumea interlopă și din structuri cu pregătire specială, sparg mai multe vitrine și distrug o parte a bunurilor din interior, în special operele lui NICOLAE CEAUȘESCU.

Seara, în București, președintele dă ordin șefului Securității, IULIAN VLAD, să trimită o grupă operativă de 11 cadre la Timișoara. Printre cei convocați se numără EMIL MACRI – şeful Direcţiei Contrainformaţii, FILIP TEODORESCU – adjunctul Direcţiei Contraspionaj, DAN NICOLICI – şeful Centrului de Informaţii, GHEORGHE GLĂVAN, de la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă, și VELICU MIHALEA – adjunctul Inspectoratului General al Miliţiei. Ei vor ajunge la Timișoara cu un tren special, în dimineața zilei următoare.

 

Episodul 14

În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, pastorul LASZLO TOKKES este evacuat cu forţa din casa parohială pe care o ocupă ilegal, conform deciziei Judecătoriei Timișoara. El nu mai opune rezistență și, după câteva ore, ajunge la noua parohie din județul Sălaj.

Echipa operativă venită de la București, din care fac parte ofițeri de Securitate și Miliție, face prima recunoaștere în teren și vede magazinele arse și distrugerile de pe străzi. La orele amiezei, o informație contradictorie vine de la ministrul Apărării, VASILE MILEA, inspirată de NICOLAE CEAUȘESCU: o demonstrație de forță pe străzile Timișoarei, cu soldați defilând cu drapelul de luptă alături de fanfară. Având în vedere violențele din ziua precedentă, imaginea lor este resimțită de localnicii nemulțumiți ca o provocare, așa încât aceștia îi agresează pe ostași.

Oamenii se regrupează, reiau spargerile magazinelor, o parte a mărfurilor este furată, iar alta distrusă. Forțele de ordine, inclusiv pompierii, intervin pentru dispersarea mulțimii. Sediul Comitetului Judeţean PCR este devastat, protestatarii aruncând pe fereastră documentele partidului şi căutând să disloce din pereți însemnele comuniste. Atunci apare în mâinile timișorenilor primul steag tricolor cu stema decupată.

NICOLAE CEAUȘESCU îl numeşte pe ION COMAN, secretarul Comitetului Central al PCR, comandant unic pentru Timişoara, acesta primind ordin să se deplaseze în Banat cu un avion, însoţit de o grupă de elită formată, printre alții, din generalii de armată ŞTEFAN GUȘĂ, VICTOR STĂNCULESCU și MIHAI CHIȚAC și de șeful Inspectoratului General al Miliției, CONSTANTIN NUȚĂ.

La Bucureşti începe, la ora 16,30, şedinţa Consiliului Politic Executiv condusă de CEAUȘESCU, care are pe ordinea de zi reprimarea demonstranţilor timișoreni. Imediat după încheierea ședinței, CEAUȘESCU organizează o teleconferință cu primii secretari de partid, dând ordin de deschidere a focului.

Mai întâi, împotriva demonstranţilor sunt folosite tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, apoi, în urma provocărilor din partea unor persoane neidentificate din mulțime, militarii de la unități din Timişoara și Lugoj şi plutoane de trupe ale Securităţii din Timișoara și Arad trag cu muniție de război. Clipe tragice se derulează pe podul Decebal, pe Calea Girocului și pe Calea Lipovei, unde cad oameni secerați de gloanțele provenite din armele armatei.

Mulțimea trece peste șocul momentului, se regrupează, construiește baricade și se înregistrează chiar atacuri ale obiectivelor militare. Capii Armatei vor recunoaște ulterior deschiderea focului care a făcut primii morți și răniți, dar vor spune că au fost provocați de diverse persoane, o parte chiar deschizând foc.

La miezul nopții de 17 decembrie 1989, manifestanții sunt risipiți pe străzile Timișoarei. În urma lor rămân 66 de morți și 196 de răniți.

 

Episodul 15

La București, dimineața de 18 decembrie 1989 îl gășește nervos pe președintele NICOLAE CEAUȘESCU, după o noapte plină de violențe la Timișoara. El îi convoacă pe miniștrii Apărării, de Interne și pe șeful Securității, solicitându-le să elimine imediat orice răzvrătire a populației.
Chemarea la raport este determinată și de faptul că președintele pleacă într-o vizită de 3 zile în Iran. CEAUȘESCU îi lasă la conducerea țării pe soția sa – ELENA, pe EMIL BOBU și pe MANEA MĂNESCU. Înainte de a pleca, președintele decretează legea marțială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Ca fapt inedit, avionul prezidențial este însoțit pe tot teritoriul țării și deasupra apelor teritoriale din Marea Neagră de 4 avioane de vânătoare MIG.

Tot dimineață, dar la Timișoara, familiile victimelor se prezintă la morgă pentru a lua cadavrele persoanelor ucise în ziua anterioară, dar autoritățile nu le permit. Vestea se răspândește în oraș, iar nervozitatea crește.

La orele amiezei de 18 decembrie 1989, câteva zeci de persoane, în special tineri, se adună în fața catedralei fluturând steaguri tricolore din care tăiaseră stema comunistă. După ce aruncă grenade lacrimogene, militarii deschid focul direct, lăsând pe scările catedralei morți și răniți. Secvența este filmată de un operator dintr-un bloc de peste drum de catedrală.

Tot cu gaze lacrimogene sunt primiți și timișorenii care revin la Spitalul Judeţean pentru a-și recupera morţii. Din ordinul direct al ELENEI CEAUȘESCU, la morga spitalului începe Operaţiunea Trandafirul, de ridicare a 43 de cadavre şi transportare a lor la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti, pentru a fi incinerate. Cadavrele vor fi arse, iar cenușa deversată într-o gură de canal din Popești – Leordeni.

 

Episodul 16

Ziua de 19 decembrie 1989 este a cincea în care timişorenii ies în stradă, chiar dacă mai timid decât în zilele anterioare. Spitalele sunt pline de răniţi, iar penitenciarele de persoane arestate. Pe străzi, tancurile şi TAB-urile fac parte din peisajul cotidian. În fabrici, muncitorii pun întrebări despre colegii lor care lipsesc de la muncă, în timp ce activiștii de partid încearcă să calmeze spiritele. Vitrinele magazinelor sparte sunt reparate, parcă pentru a induce ideea că nimic nu s-a întâmplat.

La ora 7 dimineață, muncitorii de la ELBA refuză să mai lucreze până când nu vor fi găsiți vinovații pentru masacrul din ultimele zile. Solicitările lor nu mai sunt alimente și căldură, ci “Morții înapoi!” În zonă apar detașamente militare care îi împiedică să iasă în oraș, iar primul secretar al judeţului, RADU BĂLAN, și șeful Marelui Stat Major, ȘTEFAN GUȘĂ, vin să discute cu oamenii. Salariații de la ELBA nu se mai feresc să strige “Libertate!” și “Jos Ceaușescu!” La intrarea în fabrică, pe stradă, se deschide foc dinspre un transportor blindat, două femei fiind ucise, iar alte două rănite.

Muncitorii din alte unități industriale încearcă să plece în grup spre centrul oraşului, însă militarii și milițienii trag focuri de avertisment și blochează porțile. Pe 19 decembrie 1989, armata formează dispozitive de control în jurul a 9 întreprinderi și controlează toate zonele importante ale orașului.

ELENA CEAUȘESCU îi cere lui IOAN COMAN, care comandă forțele armate din Timișoara, să rezolve definitiv problema. Militari, milițieni și cadre de Securitate continuă represiunea, folosind armamentul din dotare, semnalându-se inclusiv focuri de arme din maşini neinscripţionate.
În pofida terorii accentuate, mulți participanților vor declara că 19 decembrie 1989 a fost ziua în care le-a murit frica, ziua în care au decis să meargă până la capăt.

 

Episodul 17

20 decembrie 1989 este o zi decisivă pentru finalul epocii NICOLAE CEAUȘESCU. Timişorenii ies masiv în stradă, refuză să mai muncească, iar armata încetează să mai tragă. Primul secretar, RADU BĂLAN, și șeful Marelui Stat Major, ȘTEFAN GUȘĂ, încearcă în zadar să-i determine să-şi continue activitatea. Oamenii nemulțumiți dărâmă pancardele cu CEAUȘESCU, iar la presiunea muncitorilor, GUȘĂ le promite că Armata nu va trage în ei și că se va retrage în cazărmi. Răspunsul este imediat: manifestanţii scandează “Armata e cu noi!”

Venind din toate cartierele, aproximativ 100.000 de persoane ocupă Piața Operei și strigă “Noi suntem poporul!” și “Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!” Mai mulți timișoreni – printre care LORIN FORTUNA, CLAUDIU IORDACHE și IOAN CHIȘ – anunță crearea Frontului Democratic Român, cu un program politic în care se regăsesc cererile celor aflați în piață. Manifestanții ajunși în balconul Operei au surpriza să găsească pregătit întregul sistem de sonorizare, așa încât nu fac altceva decât să-l folosească imediat. De fapt, autoritățile comuniste pregătiseră microfoanele și boxele pentru primul ministru, CONSTANTIN DĂSCĂLESCU, desemnat de ELENA CEAUȘESCU să se adreseze protestatarilor.

Discuțiile de la Comitetul Județean de Partid dintre DĂSCĂLESCU și delegația timișorenilor nu se finalizează cu nicio decizie, doar cu acuzații reciproce. Fapt explicabil, dacă ne gândim că printre revendicări figurau demisia lui CEAUȘESCU și a Guvernului, retragerea armatei din oraş și eliberarea arestaţilor.

Reîntors din Iran, NICOLAE CEAUȘESCU ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii din județe, în care afirmă că situaţia din Timişoara este provocată de huligani și de agenturile străine. La ora 19 el va relua aceleași idei într-o declarație televizată.

La scurt timp, la Timișoara este elaborată proclamaţia Frontului Democratic Român, care va fi considerată peste ani primul program scris al revoluţiei române. Proteste de mai mică anvergură sunt semnalate și în alte localități ale județului Tmiș.

La București, aproape de miezul nopţii, CEAUȘESCU convoacă la sediul Comitetului Central pe reprezentanţii ambasadei URSS, pentru a le cere retragerea agenţilor proprii din Timişoara. Evident, sovieticii neagă existența unor asemenea intruși.

 

Episodul 18

După o noapte agitată, care a urmat ordinelor date de NICOLAE CEAUȘESCU împotriva – citez – “huliganilor care s-au dedau la acte teroriste în Timișoara”, dimineața de 21 decembrie 1989 aduce o schimbare majoră. Grupul de manifestanți din interiorul clădirii Operei din Timișoara, impulsionat că forțele de ordine nu acționează decisiv, iese în balcon și citește Proclamaţia Frontului Democrat Român. În fața a 100.000 de oameni, LORIN FORTUNA aproape că strigă principalele revendicări: alegeri libere, libertatea presei, deschiderea graniţelor, eliberarea arestaţilor şi a dizidenţilor politici și revitalizarea economiei. Este momentul în care cadrele Marelui Stat Major venite de la București, în frunte cu generalul ȘTEFAN GUȘĂ, dau ordin ca militarii să nu mai intervină împotriva demonstranților.

Înainte de amiază, garnituri de tren încărcate cu muncitori din Oltenia sosesc la Timișoara cu scopul de a înăbuși protestul, dar până la urmă oltenii se alătură timișorenilor.

În acest timp, la București, situația este mult mai tensionată. Chiar de dimineață, CEAUȘESCU dăduse ordin pentru organizarea unui mare miting al oamenilor muncii, la ora 12, în Piața Palatului, pentru a combate tulburările de la Timişoara la pachet cu anunțarea unor creșteri salariale. Cercetările ulterioare au arătat că, deși Securitatea i-a recomandat să nu convoace o acțiune de proporții, președintele a încercat o reeditare a mitingului din august 1968, când a fost aclamat de populație, după invadarea Cehoslovaciei de trupele Tratatului de la Varșovia, cu excepția România.

Mitingul de la București scapă de sub control de la primele cuvinte ale lui CEAUȘESCU – în piață se aud strigăte panicate, un huruit puternic, apoi mulțimea fuge care încotro.

În acest vacarm, transmisiunea radio-TV este întreruptă câteva minute, mulți participanți părăsesc piața, apoi mitingul continuă cu CEAUȘESCU timorat. Anchetele derulate de Securitate arătă că în mulțime au acționat atât instigatori străini nenominalizați, bucureșteni, cât și un grup de tineri venit de la Timișoara. În ceea ce privește huruitul amplificat de boxe, despre care oamenii au spus că avea un efect de-a dreptul paralizant, a fost emis de o mașină a Armatei, dar cu scopul de a-i timora pe protestatari. După miting, CEAUȘESCU ține o teleconferință – fulger cu primsecretarii comitetelor județene de partid, spunând că incidentele sunt dovada unei acțiuni organizate și dirijate din exterior, cu scopul destabilizării țării. Tot atunci, el cere mobilizare generală a întregului activ de partid și de stat, precum și a tuturor forțelor armate.

În scurt timp, situația scapă de sub control: timorați la început, dar încurajați de instigatori profesioniști și de membrii lumii interlope, după cum au relevat cercetările ulterioare, manifestanții ocupă centrul Bucureştiului. Primele persoane ucise apar în urma unui incident stupid – șoferul unui camion militar este lovit cu o cărămidă dinspre mulțime, își pierde cunoștința și camionul intră în oamenii strânși pe trotuar, ucigând 4 civili și 3 scutieri. Oamenii iau actul ca pe unul intenționat și avansează asupra forțelor de ordine, iar din spatele scutierilor se deschide foc de avertisment și apoi foc în plin.

În zona hotelului “Intercontinental”, unde erau cazați ziariștii străini, se ridică o baricadă, care noaptea va fi distrusă cu tancurile, înregistrându-se alți morți și răniți. Noaptea de 21 spre 22 decembrie avea să fie extrem de sângeroasă la București – 49 de morți, 463 de răniţi, 1.245 de arestaţi. Procuratura Generală a interzis autopsierea victimelor decedate și a dat ordin de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.

Represiunea de la București a fost coordonată de Comandamentul Unic aflat sub conducerea generalului VASILE MILEA, ministrul Apărării. Informat că protestele au fost lichidate, CEUȘESCU merge la culcare după miezul nopții, pentru ultima dată ca președinte al României.

 

Episodul 19

Zorii zilei de 22 decembrie 1989 îl găsesc extrem de neliniștit pe NICOLAE CEAUȘESCU. Deși fusese asigurat de ministrul Apărării, VASILE MILEA, că mişcarea de stradă a fost reprimată şi că zona centrală a Capitalei a fost degajată de manifestanţi, situația degenerează rapid. Zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale pornesc spre sediul Comitetului Central şi spre Piaţa Universităţii, locul în care, cu câteva ore înainte, armata trăsese în manifestanţi. Barajele instalate pentru a împiedica accesul sunt inutile, afluența populației fiind de neoprit.

Cu puţin înainte de ora 10, CEAUȘESCU este informat că ministrul Apărării s-a sinucis în propriul birou, după ce ceruse pistolul unui aghiotant. O anchetă ulterioară, realizată prin exhumarea cadavrului, a concluzionat că MILEA s-a sinucis într-adevăr și că nu a fost asasinat. Șocat de veste, CEAUȘESCU convoacă o ședință-fulger, în care îl acuză pe MILEA de înaltă trădare, și anunţă că, din cauza situaţiei extrem de grave, preia conducerea armatei şi instituie starea de necesitate în întreaga ţară. Rupt de realitate, el interzice întrunirea în grupuri mai mari de 2 persoane, deși la acea oră în centrul Bucureştiului se află peste 100 mii de oameni.

În lipsa reacției din partea Armatei și Securității, în urma ordinelor date de noul ministru numit verbal al Armatei, VICTOR STĂNCULESCU, și de șeful Securității, IULIAN VLAD, manifestanţii ocupă piaţa din faţa Comitetului Central, forţează uşile masive ale clădirii şi intră în interior. Folosind indicativul de comunicații al lui MILEA, STĂNCULESCU ordonă tancurilor să se retragă în unitățile militare. Deposedați de putere, NICOLAE și ELENA CEAUȘESCU sunt conduși pe acoperişul clădirii, de unde îi preia elicopterul condus de pilotul prezidențial, VASILE MALUȚAN. Alături de ei, în elicopter urcă 2 ofițeri din garda de corp, EMIL BOBU și MANEA MĂNESCU.

De pe acoperișul Comitetului Central, în huiduielile mulțimii, cuplul CEAUȘESCU este transportat la reședința de la Snagov, unde telefonează câtorva primi secretari de județe, pentru a se interesa de situațiile de acolo.

Bucureștiul dă în clocot, populația este în stradă și cere demisia președintelui și a Guvernului. Demonstranții iau cu asalt Televiziunea lăsată fără pază, iar cu câteva minute înainte de ora 13 poetul MIRCEA DINESCU și actorul ION CARAMITRU sunt primii care se adresează în direct țării cu un scurt mesaj.

În acest timp, CEAUȘESCU cere pilotului elicopterului să fie dus la Pitești, dar pe drum este anunțat că spațiul aerian a fost închis și ar putea fi doborâți de artileria antiaeriană. Este momentul în care se declanșează un război electronic în întreaga țară, pe ecranele radarelor fiind mii de ținte care par să vină din exterior. După ce aterizează în apropierea unității militare Boteni, cuplul CEAUȘESCU și gărzile de corp se îmbarcă, pe rând, în 3 autoturisme, ajungând la Centrul pentru Protecția Plantelor de lângă Târgoviște. De acolo, sunt preluați de un echipaj de Miliței și duși la o unitate militară.

La Televiziune, informațiile expuse de redactori, de reprezentanți ai Armatei și de revoluționari crează haos. Fie că se vorbește de atacarea unor spitale, de aruncarea în aer a barajelor sau de otrăvirea apei potabile, vinovații nominalizați sunt aceeași: securiștii sau teroriștii. Dintre cei care se perindă la microfon, atrage atenția prin siguranță și detașare ION ILIESCU, cel despre care VICTOR STĂNCULESCU avea să declare ulterior că l-a sprijinit pentru a prelua puterea. ILIESCU se poziționează în postura de viitor conducător atât la televiziune, cât și în balconul Comitetului Central, vorbind populației.

Orele serii aduc declanșarea așa-numitului fenomen terorist, care va face sute de victime și pe care anchetele ulterioare ale Parchetului Militar l-au încadrat la acțiuni de intoxicare. Concluzia cercetărilor a fost că focurile de armă au fost declanșate în special de forțe ale Armatei interesate să creeze o psihoză în rândul populației și să îndepărteze atenția de la faptul că ostașii au tras în popor la Timișoara și București. În acel moment, la conducerea Ministerului Apărării erau VICTOR STĂNCULESCU, ȘTEFAN GUȘĂ și NICOLAE MILITARU, supervizați de SILVIU BRUCAN și ION ILIESCU.

În seara de 22 decembrie 1989, la televiziune, este anunțată arestarea soților CEAUȘESCU, iar după ora 23 este citită de către ILIESCU proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Pe fondul informațiilor neverificate, a chemării populației în stradă și a acțiunilor armate haotice sau, dimpotrivă, bine gândite, noaptea care avea să urmeze va fi sângeroasă. Dar revolta combinată cu lovitură de stat nu mai poate fi întoarsă din drum.

 

Episodul 20

Ceea ce numim generic “Revoluția română” se consolidează pe 23 decembrie 1989. Pe străzile din București și din marile orașe, oamenii manifestează împotriva comunismului și a soților CEAUȘESCU. Aceștia sunt practic arestați în unitatea militară din Târgoviște, acolo unde comandanții sunt supuși unei terori psihice accentuate, prin telefoane de amenințare și prin focuri de provocare. Forțele Ministerului Apărării și cele de Interne sunt puse față în față în situații neclare, care se finalizează cu adevărate carnagii. La Otopeni și Băneasa militarii trimiși să apere aeroporturile sunt primiți cu gloanțe de către alți militari, care asigurau deja paza. În fața sediului Ministerului Apărării, câteva tanchete ale Unității de Luptă Antiteroristă sunt mitraliate de soldații care erau în dispozitiv, cazul fiind cunoscut sub numele de masacrul grupului TROSCA. În ambele cazuri, ordinul de deschidere a focului a fost dat de ministrul Apărării, NICOLAE MILITARU, dovedit agent sovietic în timpul regimului comunist.

Schimburi prelungite de focuri și victime nevinovate se înregistrează în aceleași condiții la Târgoviște, Sibiu, Hunedoara, Târgu Mureș, Brașov, Constanța, Craiova. În apropiere de Alba Iulia, apărarea antiaeriană doboară elicopterul care îi transporta la București pe șeful Miliției, CONSTANTIN NUȚĂ, și pe adjunctul acestuia, VELICU MIHALEA.

Noua conducere, ION ILIESCU personal, face apel către populație să iasă pe străzi și să apere cuceririle revoluționare. Numărul victimelor este sporit de distribuirea armelor către civili, mulți dintre aceștia neavând pregătire militară și nici coordonarea necesară. Cercetările ulterioare derulate de Parchetul Militar vor arăta că noua conducere a țării a avut interesul să mențină o stare de nesiguranță tocmai pentru a-și consolida puterea, în acest sens inventând și termenul de teroriști.

Un document din arhiva Ministerului de Externe polonez afirmă că, la 23 decembrie 1989, ION ILIESCU și SILVIU BRUCAN au solicitat Moscovei să trimită militari pe teritoriul României. Conţinutul documentului este confirmat, de asemenea, de mărturiile unor personaje-cheie ale revoluţiei.

Armata sovietică nu a mai ajuns, deoarece s-a opus MIHAIL GORBACIOV, însă pe teritoriul ţării noastre au fost infiltraţi zeci de mii de turişti şi specialişti cu misiuni secrete. Aceştia se vor retrage abia în toamna anului 1990, după cum a recunoscut fostul premier, PETRE ROMAN.

 

Episodul 21

24 decembrie 1989 este ziua în care continuă schimburile de focuri care fac victime în mai multe orașe din țară. Acțiunile haotice ale armatei și ale cetățenilor cărora li se distribuiseră arme duc la noi vărsări de sânge, puse de noua putere pe seama teroriștilor.

Gruparea care preluase puterea decide uciderea lui NICOLAE și a ELENEI CEAUȘESCU, sub pretextul că numai astfel se poate reduce împotrivirea forțelor loiale. Scrierile memorialistice de mai târziu arată că lichidarea cuplului a fost dorită în special de SILVIU BRUCAN, GELU VOICAN VOICULESCU și NICOLAE MILITARU.

Totuși, pentru a nu avea un deficit de imagine în țară și străinătate, conducerea Consiliului Frontului Salvării Naționale decide organizarea unui proces excepțional pentru judecarea celor doi CEAUȘESCU. În hotărârea emisă se precizează că Tribunalul Militar Excepțional va asigura întocmai dreptul de apărare al făptuitorilor, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Tot pe 24 decembrie 1989, generalul NICOLAE MILITARU (dovedit agent sovietic) convoacă o revistă de front a Unității Speciale de Luptă Antiteroristă și a Direcției a 5-a a Securității, pe platoul din spatele stadionului Ghencea. Dovezile ulterioare au arătat că pe cei o mie de luptători înarmați îi așteptau cuiburi de mitralieră grea, gata să-i lichideze pe motiv că sunt teroriști, după modelul masacrelor de la Otopeni sau din grupul TROSCA.

Planul a fost împiedicat de ofițeri de armată, care, auzind de intenția lui MILITARU, au informat conducerea FSN, așa încât revista de front s-a făcut a doua zi, la sediile unităților militare.

Seara, ION ILIESCU iese la Televiziune și cere ca toate persoanele care primiseră arme de foc să le predea Armatei până a doua zi la ora 17, în caz contrar urmând să fie aplicate pedepse cu închisoarea.

 

Episodul 22

25 decembrie 1989 – ziua de Crăciun începe cu noi împușcături pe străzile Bucureștiului și a altor orașe din țară. Deși mai reduse ca intensitate, schimburile de focuri fac în continuare victime. Dimineaţa, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi slujba de la Catedrala Patriarhală. În schimb, la Marele Stat Major, atmosfera este tensionată: șeful instituției, ȘTEFAN GUȘĂ, este înlocuit cu VASILE IONEL, un apropiat al grupului ILIESCU.

Timpul și noua conducere nu mai au răbdare cu soții CEAUȘESCU. Consiliul Frontului Salvării Naționale îi deleagă pe VICTOR STĂNCULESCU, VIRGIL MĂGUREANU și GELU VOICAN VOICULESCU să finalizeze procesul președintelui și soției sale chiar la locul detenției, în cazarma din Târgoviște. Deplasarea de la București se face cu 5 elicoptere, sub paza parașutiștilor din trupele de elită.

Procesul începe la ora 13 şi se încheie o oră și jumătate mai târziu, cu o sentință cunoscută de la început de completul de judecată: condamnarea la moarte și confiscarea averii. Istoricii sunt de acord că NICOLAE și ELENA CEAUȘESCU au adoptat poziții demne și că procesul a fost doar un simulacru, fără posibilitate de recurs.

Sentința face referire la acuzații care nu au fost dovedite: genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune, subminarea economiei naţionale și încercarea de părăsire a ţării cu fonduri de peste un miliard dolari. La finalul acuzațiilor venite atât din partea judecătorilor, cât și a avocaților apărării, NICOLAE și ELENA CEAUȘESCU refuză să li se acopere ochii, în schimb soldații le leagă mâinile la spate, îi duc mai mult pe sus lângă zidul cazărmii și descarcă în ei încărcătoarele mitralierelor. Cadavrele sunt înfăşurate în foi de cort şi transportate la București, fiind îngropate în cimitirul Ghencea, 5 zile mai târziu.

La ora 21 a Crăciunului din 1989, anunţul despre proces şi execuţie apare la televizor, dar imaginile filmate vor fi difuzate abia după ce figurile membrilor tribunalului excepțional sunt cenzurate.

Lovitura de stat dată de Armată și de eșaloanele comuniste marginalizate este completată cu revolta sinceră a populației, totul pe fondul violențelor provocate de așa-zișii teroriști, care au avut rolul de a înfricoșa, de a determina reacția populației și de a legitima noua putere.

Tragic este faptul că schimbarea regimului politic s-a făcut cu 1.142 de decedaţi şi 3.138 de răniţi, majoritatea acestora înregistrați după 22 decembrie.

Pentru NICOLAE CEAUȘESCU se încheie violent o conducere de 24 de ani, în care a trecut de la respect pe plan internațional și speranță din partea propriului popor, la atacuri convergente, dispreț și ură.

Urmările situației explozive au măturat o lume și au creat o alta, determinând practic o nouă ordine mondială.

Documentele și mărturiile care vor fi date publicității în anii viitori vor aduce, cu siguranță, aspecte care vor trebui aranjate de istorici, fără ură și fără părtinire, în mozaicul marii schimbări din decembrie 1989.

comments

comments