full screen background image

Târgul de turism al Bucovinei 2018, în perioada 8-9 decembrie, la Iulius Mall

În perioada 8-9 decembrie 2018, în incinta Iulius Mall Suceava, va avea loc Târgul de turism al Bucovinei, la care sunt aşteptate peste 20 de agenţii de turism expozante din Suceava, Botoşani, Neamţ, Rădăuţi şi Fălticeni.

Târgul de turism ediţia 2018 va fi organizat de către Agenţia touroperatoare Need Tour România, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Suceava. Precizăm faptul că această agenţie importantă la nivel naţional, a operat în acest an, în perioada 3 iunie – 16 septembrie, un zbor charter săptămânal de pe Aeroportul Suceava către Antalya, împreună cu compania aeriana Corendon Airlines. Touroperatorul cu sediul central în Antalya anunţat deja că zborul charter Suceava-Antalya va fi operat în aceleaşi condiţii excelente şi în vara anului 2019.

Datorită bunei relaţii de colaborare cu agenţiile partenere din regiune, Need Tour şi-a propus să aducă ceva nou pasionaţilor de călătorii, astfel că, a pus la cale organizarea unui târg de vacanţe cu oferte speciale pentru destinaţia Antalya, dar şi către alte destinaţii iubite de turiştii români şi promovate de agenţiile locale.

Reprezentanţii organizatorilor ne informează că, pentru suceveni, cele mai interesante oferte vor fi cele pentru destinaţia vedetă a anului 2018, Antalya (Turcia), cu zbor din Suceava: “Cu ocazia târgului, tarifele pentru o vacanţă în Antalya vor porni de la 349 euro/persoana pentru un sejur de 7 nopţi, la un hotel de 4-5* în regim All Inclusive, cu zbor din Suceava, toate taxele fiind incluse. De asemenea, pentru o selecţie importantă de hoteluri, agenţiile noastre partenere vor pune la dispoziţie oferte cu discount-uri suplimentare de până la 190 euro/cameră, doar pe perioada târgului. Astfel, sucevenii vor avea ocazia să-şi rezerve vacanţa la un pret mai bun în această perioadă, mai ales dacă avem în vedere faptul că reducerea suplimentară se cumulează cu reducerea specifică perioadei de Early Booking” a declarat co-fondatorul touroperatorului Need Tour, Aytaç Acıkgoz.

comments

comments