Nu știu cum ați petrecut voi ziua de 1 Decembrie, dar eu am fost nevoită să o petrec acasă. Nu că m-ar deranja să petrec zilele de sărbătoare în familie, dar când e vorba de una națională, aș fi vrut să o petrec în mijlocul concetățenilor mei, să văd de aproape defilarea și să simt gerul lui decembrie în obraji și căldura oamenilor în suflet.
Nu mi-a ieșit! Pentru că am răcit. Așa-mi trebuie, dacă m-a scos punctualitatea din casă pe 28 noiembrie, de ziua Bucovinei, în mândru strai bucovinean, și m-a dus în fața statuii lui Iancu Flondor.
Mi-am zis că merită Iancu Flondor și punctualitatea mea, și jerba de flori, și statul în stradă cât să ascult discursurile politicienilor, deși-mi sună mult prea fals în ultima vreme. Merită Iancu Flondor, pentru că e cel a cărui contribuție la unirea Bucovinei cu România a fost covârșitoare.
Nicolae Iorga îi mulțumea pentru cele făcute “cu adâncă recunoștință”, numindu-l “om întreg” și “neînfricoșat Român”, iar eu puteam doar astfel să-i mulțumesc, într-un fel infinit mai mic, în zi de mare sărbătoare.
Și că veni vorba de Nicolae Iorga, mă întrebam ce-ar fi gândit despre politicienii de astăzi. Cei care au lansat invitația diferitelor instituții din Suceava să-și aducă omagiul de Ziua Bucovinei, la bustul marelui bucovinean.
La 13,30 trecute fix, trebuia să înceapă evenimentul. Și-au venit reprezentanții instituțiilor, ca-n poveste, din cele patru zări ale orașului, purtând tricolorele jerbe și zâmbete pe buze, chiar mai devreme de ora anunțată, pentru punctualitate. Nu la fel s-a întâmplat însă cu oficialitățile orașului și județului. Prinse în prea multele evenimente propuse în mijlocul musafirilor politicieni veniți de la București, au uitat să consulte ceasul. Și uite așa, a trecut și sfertul academic, și jumătatea de oră și ora întreagă… mai puțin academic, pentru cei care așteptau în frig să depună jerbele de flori. Iar locul gândurilor de recunoștință îndreptate spre Iancu Flondor a fost luat de o sumedenie de alte întrebări și exclamații la adresa politicienilor contemporani. Și uite așa, dintr-un moment festiv pentru suflete, s-a transformat într-o răceală zdravănă pentru mulți, dintr-un gând de recunoștință pentru marele Iancu Flondor, într-unul cu multe semne de exclamație și apelative nu tocmai elegante pentru prea micii noștri politicieni.
Și uite așa, mi-a trecut 1 Decembrie centenar prin fața ochilor doar la televizor, cu mult ceai fierbinte și gânduri amestecate la adresa urmașilor lui Iancu Flondor.
