full screen background image

Incendiu la o gospodărie din Pojorâta, provocat de scăpările de gaze ale unei butelii

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pojorâta au intervenit, luni, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Pojorâta.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la trei anexe gospodărești, construite corp comun, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.

Au ars acoperișul construcției corp comun, formată din adăpost de animale, magazie de materiale și bucătărie de vară, pe aproximativ 100 mp. Au mai ars: interiorul magaziei pe 24 mp, aproximativ o tonă de fân, 5 metri cubi lemn de foc, aparate electrocasnice, materiale textile și altele. S-au degradat pereții și tavanul bucătăriei de vară, obiecte de mobilier, pereții adăpostului de animale și alte bunuri.

În incendiu au pierit 10 păsări de curte.

Pe timpul intervenției, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 75 de ani, care a suferit arsuri de gradul II la nivelul feței. După stabilizare, femeia a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Câmpulung Moldovenesc.

Flăcările au izbucnit de la sistemul de gătit, cel mai probabil din cauza unor scăpări de gaze combustibile (butan).

Incendiul, anunţat la ora 10:56, a fost lichidat la ora 14:00.

Pompierii au salvat casa de locuit a proprietarei și o construcție anexă din gospodărie.

comments

comments