Joi, 22 noiembrie, la Galeriile de Artă din Rădăuți a avut loc vernisajul expoziției omagiale de pictură și grafică a Clubului Copiilor Rădăuți, dedicată unui veac de la făurirea României Mari.
Elevii cercului de pictură din cadrul Clubului Copiilor, conduși de către profesorul Mihai Ignea, au expus lucrări deosebite, care au captat atenția numerosului public prezent la vernisaj.
A fost o adevărată “explozie de culoare”, după cum au menționat și invitații de onoare ai directorului Clubului Copiilor, Dumitru Pomohaci, cel care a condus activitătile desfășurate la Galeriile de Artă.
Printre invitați s-au numărat Loredana Ceică, inspector de Arte în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, prof. Marcela Larionescu, care a fost vreme de 40 de ani șefa cercului de pictură din cadrul Clubului Copiilor Rădăuți, Mihai Frunză, fost primar al municipiului Rădăuți și prof. Adrian Puiu, directorul Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, unitate de învăţământ de unde vin mulți dintre expozanți, precum eleva Loredana Buliga, care a luat și cuvântul în deschiderea evenimentului.
După discursurile invitaților a urmat un scurt moment artistic, în care elevii profe. Georgică Mucea au susținut minirecitaluri de vioară, pian și acordeon.