full screen background image

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, îşi va înainta joi demisia

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, îşi va înainta joi demisia premierului Viorica Dăncilă, au declarat pentru AGERPRES surse guvernamentale.

Comitetul Executiv al PSD a decis luni înlocuirea lui Şova de la Transporturi cu Lia Olguţa Vasilescu, însă preşedintele Klaus Iohannis a refuzat marţi să aprobe revocarea acestuia din funcţie şi a respins propunerea social-democraţilor pentru acest portofoliu.

PSD venit cu o nouă propunere pentru Ministerul Transporturilor, respectiv deputatul PSD, Mircea Drăghici.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că s-a decis în Comitetul Executiv Naţional al PSD ca miniştrii Paul Stănescu şi Lucian Şova să demisioneze în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis refuză să-i revoce.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa că preşedintele va semna decretele privind numirea Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a lui Mircea Drăghici pentru funcţia de ministru al Transporturilor.AGERPRES

comments

comments