full screen background image

10 judeţe şi Capitala, afectate, în ultimele 24 de ore, de vremea rea; nu au fost înregistrate situaţii grave

Pompierii, împreună cu echipele administratorilor drumurilor, au intervenit în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, pentru deblocarea a 46 de autoturisme, microbuze şi autobuze, precum şi pentru deszăpezirea a două ambulanţe, 10 judeţe şi Capitala fiind afectate de ninsoare moderată şi vânt puternic, însă fără probleme deosebite.

“În urma manifestării fenomenelor meteorologice caracterizate prin ninsoare moderată şi vânt puternic, în cursul nopţii nu au fost înregistrate victime sau alte situaţii grave care să pună în pericol comunităţile. (…) La nivel naţional, pompierii, împreună cu echipele administratorilor drumurilor, au intervenit pentru deblocarea a 46 de autoturisme, microbuze şi autobuze, precum şi pentru deszăpezirea a două ambulanţe care se deplasau la caz prin zone acoperite de zăpadă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmis marţi AGERPRES.

Potrivit IGSU, pe fondul temperaturilor scăzute şi precipitaţiilor, în ultimele 24 de ore, au fost afectate judeţele Buzău, Bacău, Botoşani, Constanţa, Covasna, Harghita, Iaşi, Neamţ, Vrancea, Tulcea şi municipiul Bucureşti. Majoritatea evenimentelor au constat în arbori doborâţi de vântul puternic, derapaje uşoare ale autovehiculelor în afara carosabilului, blocaje pentru perioade scurte de timp sau restricţii rutiere pe anumite sectoare de drum, pentru a fi deszăpezite.

În Capitală, 94 de copaci au fost rupţi din cauza ninsorii, fiind avariate 67 de autoturisme, fără a fi înregistrate victime.

În localitatea Cochirleanca din Buzău, s-a intervenit cu două utilaje ale drumarilor pentru deblocarea din zăpadă a unei ambulanţe, pe acelaşi tronson de drum fiind deblocate şi cinci autoturisme care nu mai puteau înainta. Şi în localitatea Lanurile s-a depus un strat de zăpadă care a condus la blocarea a trei autoturisme, o freză de la Drumurile Judeţene deszăpezind carosabilul, pentru ca cele cinci persoane din maşini să poată continua drumul.

În judeţul Covasna, pe DN 2, în zona localităţii Ojdula, s-a intervenit cu utilaje pentru deblocarea din zăpadă a 5 autoturisme şi unui microbuz.

De asemenea, pe DN 15, în zona localităţii Creanga din Harghita s-a intervenit pentru deblocarea din zăpadă a 4 autotrenuri şi 10 autoturisme.

În localităţile Scânteia şi Mădârjac din judeţul Iaşi, echipajele ISU au acţionat cu autospecialele pentru victime multiple (ATPVM) pentru transportul la spital a 5 persoane cu afecţiuni şi a unei gravide.

Pe DJ 207C, în zona localităţii Ion Creangă din Neamţ, drumarii au acţionat pentru deblocarea din zăpadă a unui autobuz cu 20 de persoane.

În judeţul Vrancea s-a acţionat pe DN 2N, DN 2L, DJ 205D şi DJ 205E, pentru deblocarea din zăpadă a autoturismelor neechipate corespunzător sau a celor care nu mai puteau înainta din cauza stratului mare de zăpadă, se mai arată în comunicat.

Meteorologii au transmis o informare care vizează toată ţara, fiind prognozate temperaturi scăzute, polei, precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului.

“Peste 4.800 de pompieri cu şenilate, autofreze, autospeciale pentru victime multiple sau alte maşini cu capacitate de trecere mărită sunt pregătiţi să acţioneze în sprijinul populaţiei din zonele care pot fi afectate de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă”, precizează IGSU. AGERPRES

comments

comments