full screen background image

Cursele aeriene au consemnat luni întârzieri de până la 50 de minute la decolare

Cursele aeriene au înregistrat întârzieri de până la 50 de minute luni dimineaţa, generate de necesitatea degivrării aeronavelor înainte de decolare sau de handlingul la sol îngreunat de condiţiile meteo, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

“Traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, conform programului de zbor, atât pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, cât şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu. Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo. În cursul dimineţii, s-au înregistrat întârzieri de până la 50 de minute, generate de necesitatea degivrării aeronavelor înainte de decolare sau de handlingul la sol îngreunat de condiţiile meteo. Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru a se asigura operarea în condiţii de siguranţă”, precizează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. AGERPRES

comments

comments