full screen background image

Membri ai Academiei Române celebrează, la Suceava, Centenarul Unirii Bucovinei cu România

Conducerea și membri ai Academiei Române este prezentă, astăzi, la Muzeul Bucovinei din Suceava, pentru a celebra împreună 100 de ani de la unirea Bucovinei cu România.

Evenimentul este onorat la cel mai înalt nivel de către membrii Biroului Prezidiului Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, preşedinte, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Victor Voicu și acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinți.

Participă, de asemenea, acad. Eugen Simion, președinte al Secției de filologie și literatură, acad. Dorel Banabic, președintele Secției de științe tehnice, profesorii Ionel Cândea, Constantin Zălinescu și Sergiu Nedevschi, membri corespondenți ai Academiei Române.

Bucovina de Nord este reprezentată la eveniment de o delegație alcătuită din 12 membri de la Cernăuți.

Manifestarea este organizată de Muzeul Bucovinei și Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Academia Română. Coorganizator: Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava.

Cuvântul de întâmpinare a fost adresat de dr. Constantin-Emil Ursu, director general al Muzeului Bucovinei, iar Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a rosti un cuvânt de salut.

Lucrările sesiunii solemne „100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România” au fost deschise de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop.

Pop a evidențiat rolul Academiei Române în pregătirea și desfășurarea marelui eveniment din urmă cu un secol:

În cadrul evenimentului au mai susținut prelegeri: acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. Alexandrina Cernov, Universitatea din Cernăuți, și scriitorul Vasile Tărâţeanu, ambii membri de onoare al Academiei Române și fondatori ai Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu“ din Cernăuți. De la Chișinău va fi prezent acad. Viorel Prisăcaru, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Va lua de asemenea cuvântul prof.univ.dr. Ştefan Purici, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava.

Sâmbătă, delegația va vizita Mănăstirile Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa și Bogdana.

comments

comments