full screen background image

12 noiembrie – Siguri, la volan

Zilele trecute, o prietenă îmi mărturisea că, deși ar avea nevoie de carnet de conducere pentru a se putea deplasa mai rapid de-a lungul unei zile, nici prin cap nu-i trece să îl obțină. De ce? Pentru că îi este teamă. Teamă de viteza cu care se circulă, teamă de prea multele reguli ce îi par destul de greu de memorat și de respectat, teamă de reacția celorlalți șoferi în cazul în care s-ar dovedi mai puțin pricepută în ale șofatului. O grămadă de temeri, adunate de-a lungul celor peste 35 de ani petrecuți pe scaunul pasagerului, și o conștientizare a responsabilităților pe care le ai, atunci când devii partener de trafic pe străzile din România.

M-am gândit atunci la prea mulții șoferi cu vârste fragede, care nu prea au temeri de genul acesta. Care au crescut cu jocurile pe calculator în care, dacă vrei să câștigi cursa, trebuie să pui la bătaie toți caii putere ai mașinii. Care în caz că se trântesc într-un zid apasă o tastă și reiau jocul de la capăt și care în situația nefericită în care trec cu mașina peste un pieton, în cel mai rău caz trebuie doar să reia jocul. Acei șoferi care, potrivit unui studiu al poliției pentru siguranța rutieră realizat în rândul șoferilor români, sunt cei mai predispuși la agresivitatea în trafic. Și iar m-am întrebat cum stăm la capitolul responsabilitate și responsabilizare.

Același studiu releva că aproape toți șoferii români au fost agresați în trafic, fizic sau verbal, de către ceilalți conducători auto. Mai mult, aproape o treime din cei chestionați au declarat că au fost urmăriți sau le-au fost blocate mașinile după ce au fost incomodați în trafic. Pe de altă parte, un sfert dintre cei chestionați au recunoscut că fac depășiri periculoase, trec pe roșu semaforului sau sunt atenți în timpul condusului și la telefon sau la GPS.

Concluzia studiului este simplă: mai mult de jumătate dintre șoferii români nu se simt în siguranță în trafic. Și atunci, de ce să mă mai mir de temerile multiple ale prietenei mele, atunci când vine vorba de a obține permisul de conducere!

M-am întrebat care ar fi soluțiile rezolvării temerilor identificate de poliție prin acest studiu. Iar primul lucru care mi-a venit în minte, știind faptul că românul reacționează cel mai bine atunci când este “ars” la buzunar, că ar fi amendarea celor violenți. Sau reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de “reflecție”. Pentru că despre reeducare e mai greu să vorbim de la o vârstă.

Aflu însă că legislația rutieră nu permite sancționarea faptelor inadecvate în trafic, decât dacă sunt constate în mod direct de către agentul rutier… Deci, îți rămân puține lucruri de făcut în cazul în care vrei să eviți o agresiune și și mai puține în cazul în care vrei să dai cheie mașinii, convins că ești protejat de lege, în situația în care ai ghinionul să întâlnești vreun șofer violent în trafic.

Sau ar fi o soluție sigură: așa cum plătim un profesor meditator, pentru a avea siguranța că cel mic se descurcă la școală, să plătim un agent, care să călătorească în dreapta noastră, măcar atunci când drumurile ne sunt mai lungi.

comments

comments