full screen background image

Peste 60 de lideri din toată lumea se reunesc la Paris

Peste 60 de lideri politici din întreaga lume, preşedinţi şi şefi de guverne, printre care preşedintele SUA, Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin, dar şi preşedintele României, Klaus Iohannis şi alţi lideri ai ţărilor beligerante participă la sfârşitul acestei săptămâni, la Paris, la evenimentele legate de împlinirea a 100 de ani de la semnarea Armistiţiului care a pus capăt Primului Război Mondial, conform agenţiilor de presă.

La 10 noiembrie, cu o zi înainte de comemorările ce se vor desfăşura la Paris, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, vor participa la o ceremonie organizată în apropiere de Compiegne, în nordul Franţei, locul unde a fost semnat Armistiţiul ce a dus la încheierea Marelui Război la 11 noiembrie 1918.

Ceremonia principală se va desfăşura la Arcul de Triumf din Paris, duminică 11 noiembrie, la ora 11:00, fiind marcat cu exactitate momentul în care tunurile au tăcut pe toate fronturile europene, după 4 ani de ostilităţi între Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman) şi Antantă (Franţa, Anglia şi Imperiul Rus, alianţă la care aderă şi România din august 1916).

Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, participanţii vor fi invitaţi şi la Forumul Păcii, aflat la prima ediţie şi care va fi inaugurat printr-un discurs susţinut de Angela Merkel. Franţa doreşte ca Forumul Păcii se devină o conferinţă internaţională multilaterală dedicată păcii, care să fie organizată în fiecare an.

La începutul lunii noiembrie preşedintele Emmanuel Macron şi-a dedicat o săptămână unui turneu în fostele teatre de operaţiuni ale Primului Război Mondial din Franţa, inclusiv la Verdun, scena unei sângeroase bătălii soldate cu cel puţin 700.000 de morţi. Prin acest turneu preşedintele Macron doreşte şi să aducă un omagiu capacităţii extraordinare a poporului francez de a reconstrui şi de a lua totul de la zero după un astfel de război, conform preşedinţiei franceze.

O şedinţă specială de guvern va fi desfăşurată la Charleville-Mezieres, în Ardeni, o zonă ce a cunoscut foarte multe distrugeri în timpul Marelui Război şi care în prezent se confruntă cu o criză legată de dezindustrializare însoţită şi de o rată mare a şomajului.

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a participat, de asemenea, la un concert al prieteniei franco-germane organizat la 4 noiembrie la Strasbourg, oraş ce face parte din regiunea Alsacia, ce a revenit Franţei în 1918, după ce a fost anexată de Prusia în 1870.

La ceremoniile de la Paris au fost invitaţi doar reprezentanţi ai statelor care au trimis trupe pe fronturile Marelui Război sau au participat la efortul economic de război, conform preşedinţiei franceze care a explicat astfel de ce ţări precum Arabia Saudită nu vor fi reprezentate la ceremonii.

Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11:00 – cea de-a 11-a oră a celei de-a 11 zile din a 11-a lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.

Data de 11 noiembrie este o sărbătoare naţională în Franţa şi a fost declarată zi de sărbătoare şi de alte state care au făcut parte sau care au fost aliate Antantei. Ziua Armistiţiului nu este sărbătorită în Germania unde, în schimb, începând cu anul 1952, în duminica din noiembrie care pică cel mai aproape de ziua de 16 noiembrie este marcată o zi de doliu pentru soldaţii căzuţi în Primul Război Mondial, “Volkstrauertag”.

Prima Zi a Armistiţiului a fost celebrată la Palatul Buckingham în seara de 10 noiembrie 1919, pe când regele George al V-lea a organizat un “Banchet în Onoarea Preşedintelui Republicii Franceze”. Banchetul a fost urmat, a doua zi, de alte ceremonii dedicate Armistiţiului şi desfăşurate în cadrul Palatului Buckingham.AGERPRES

comments

comments