full screen background image

Nicio firmă nu este interesată de realizarea expertizei pasajului subteran din Burdujeni

Pasajul pietonal subteran din fosta zonă industrială a Sucevei nu va fi redeschis prea curând, după ce niciun amator nu s-a prezentat la licitaţia ţinută de Primărie pentru lucrări de expertiză a obiectivului.

Licitaţia va fi relansată în Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP), autorităţile administraţiei publice locale concluzionând că oferta financiară nu a fost atrăgătoare.

„Am intrat cu o hotărâre de Consiliul Local, la sfârşitul săptămânii trecute, cu o majorare a poziţiei bugetare pentru realizarea expertizei la pasajul de pe Calea Unirii, acolo unde s-au făcute demersuri de redeschidere Bugetul iniţiat a fost de 15.000 de lei, s-a ţinut licitaţia pe SEAP, dar nu a venit nimeni. Ca atare, în urma discuţiilor cu specialiştii din Primărie s-a concluzionat că suma este prea mică”, a declarat Ion Lungu primarul Sucevei.

Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre prin care s-a suplimentat suma alocată efectuării expertizei cu încă 10.000 de lei, durata executării fiind de 60 de zile calendaristice.

Dacă noua licitaţie va avea un câştigător, în primăvară Primăria Suceava va şti ce amploare vor avea viitoarele intervenţii de consolidare şi reabilitare.

Reamintim că anterior anului 1989, respectiva trecere subterană asigura traversarea în condiţii de siguranţă a Căii Unirii de către miile de navetişti care coborau în cele două staţii de pe sensurile opuse de mers şi care munceau la întreprinderile şi combinatele din arealul în cauză.
După Revoluţie, pasajul a fost ignorat de către autorităţi, a devenit o groapă de gunoi, iar în cele din urmă a fost închis cu garduri care împiedică accesul în subteran.

Între timp, în aceeaşi zonă, pe amplasamentul fostelor unităţi socialiste de stat s-au construit mai multe complexuri comerciale, iar traficul auto, dar şi cel pietonal, au devenit deosebit de intense.

Propunerea redeschiderii a venit din partea consilierilor municipali ai PSD, însă viceprimarul Lucian Harşovschi punea în vedere că demersul necesită o expertiză tehnică a structurii de rezistenţă, procedură care presupune decopertarea, intervenţiile fiind de natură să ducă la îngreunarea sau chiar sistarea circulaţiei.

comments

comments