Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost externat vineri dimineaţă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, după ce, în urmă cu o zi, a suferit o intervenţie chirurgicală la umărul stâng.
“În cursul dimineţii de astăzi, 26 octombrie a.c., preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost externat din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr Carol Davila’ cu recomandări medicale privind planul de recuperare fizică, elaborat post-operator intervenţiei artroscopice minim invazive practicate la umărul stâng”, afirmă unitatea medicală într-un comunicat de presă.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat joi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng, intervenţia desfăşurându-se conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune. Potrivit SUUMC, intervenţia a decurs fără probleme.
Pe 26 aprilie 2016 preşedintele Iohannis a fost internat tot la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” şi operat la umărul drept. A doua zi, şeful statului a fost externat şi şi-a reluat activitatea. AGERPRES