full screen background image

Studenți suceveni la cea de-a IV-a ediție a “Seminarului Eminescu”

În perioada 18-20 octombrie, la Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu din Ipotești, studenți și masteranzi ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universităţii “Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au participat la o nouă ediție a “Seminarului Eminescu”.

Desfășurată, ca multe dintre evenimentele culturale ale acestui an, sub semnul Centenarului, acțiunea a reunit participanți, cadre didactice și studenți, din mai multe universități: Universitatea “Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat “Dimitrie Cantemir” din Chișinău, Universitatea Națională “Yuriy Fedkovych” din Cernăuți.

Evenimentul a reunit activități diverse, seară de lecturi lirice, “Poezia la ea acasă”, conferința scriitorului Adrian alui Gheorghe, sau ateliere de lectură, conduse de conf. univ. dr. Daniela Petroșel, prodecan la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării.

Lecturile în dialog aplicate celor două texte eminesciene, “Sărmanul Dionis” și “Andrei Mureșan”, s-au constituit în autentice momente de emulație interpretativă și problematizare critică.

comments

comments