full screen background image

Comisia de la Veneţia se pronunță asupra legilor justiției din România

Comisia de la Veneţia se va pronunţa astăzi asupra modificărilor aduse legilor Justiției și Codurilor penale din România. La discuţii va participa şi președintele comisiei parlamentare speciale, Florin Iordache.

Comisia de la Veneţia se reuneşte vineri în sesiune plenară, pentru două zile, pe ordinea de zi care urmează să fie supusă aprobării participanţilor aflându-se confirmarea avizului preliminar pe tema legilor justiţiei din România. Pe agenda provizorie a reununii se menţionează că avizul va fi adoptat cu modificări pentru a reflecta prevedierile Ordonanţei de Urgenţă adoptate în principiu pentru conformarea cu observaţiile comisiei. De asemenea ar urma să examineze, în vederea adoptării, un proiect de aviz referitor la Codul Penal şi la Codul de procedură penală.

Subiectul referitor la confirmarea avizului preliminar privind legile justiţiei din România se află la punctul 10 al ordinii de zi, care va fi supusă însă aprobării la începutul şedinţei.

În luna iulie, comisia de la Veneţia a mai avut o opinie preliminară referitoare la amendamentele ce privesc statutul magistraților, organizarea judiciară și funcționarea CSM. Atunci experţii au criticat modificarea legilor justiției.

comments

comments