full screen background image

Transportatorii din toată ţara intră în grevă generală pe termen nelimitat

Companiile de transport judeţean şi interjudeţean din toată ţara vor intra în grevă generală începând de joi, pe termen nelimitat, solicitând retragerea unui proiect de ordin al ministrului de resort, prin care firmele care operau deja un anumit traseu nu mai au prioritate la noile licitaţii, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport din România (FORT).

“La această oră, în grevă au intrat deja transportatorii din 13 judeţe. La ora 12:00 expiră termenul de 48 de ore pe care l-am dat ministrului pentru a retrage acest ordin. Ne aşteptăm să se alăture grevei tot mai mulţi transportatori din toată ţara. Vom sta în grevă până la retragerea ordinului”, a spus Hagiu.

Potrivit acestuia, călătorii au fost informaţi încă de zilele trecute, prin afişe postate în autogări, de protestul care se pregăteşte. El nu a putut oferi o cifră privind numărul călătorilor care circulă pe rutele care vor fi suspendate.

“De asemenea, am informat zilele trecute şi prefecturile, prin urmare călătorii nu ar trebui să rămână pe jos, ei au avut timp să îşi asigure modalităţi alternative de transport”, a mai spus reprezentantul FORT.

Hagiu a explicat de ce doreşte retragerea ordinului respectiv. “Acest ordin distorsionează piaţa. În plus, în Parlament se dezbate în această perioadă legea-cadru a transporturilor şi ar trebui să aşteptăm adoptarea ei pentru a elabora normele de aplicare, cum este, de fapt, acest ordin. Cum să faci normele înaintea legii?”, s-a întrebat el.

Preşedintele FORT a arătat şi că, în majoritatea statelor europene, piaţa este închisă, iar transportatorii români nu au acces pe rutele din străinătate.

“Ministrul Transporturilor a minţit. Singurul criteriu care a rămas în ordin este cel privind vechimea parcului auto, însă nu oricine îşi ia o maşină nouă poate opera rute de transport. Au fost scoase toate criteriile cu adevărat importante, precum cel legat de confort, de siguranţa pasagerilor, de clasificarea maşinilor, de datoriile faţă de bugetul de stat”, a susţinut Hagiu.

Acesta a subliniat că transportatorii nu doresc demisia ministrului, pe care îl consideră un om din interiorul sistemului, ci doresc dialog pentru rezolvarea problemelor.

“Vrem ca ministrul să devină un om cerebral. Nu ne ajută cu nimic dacă vine un ministru nou”, a adăugat preşedintele FORT.

Întrebat dacă, în opinia sa, prevederile din acest ordin favorizează anumite interese, el a precizat: “Nu vreau să comentez pe tema asta şi cred că acest lucru vă răspunde la întrebare”.

Pe de altă parte, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat deja că nu va participa la protest, considerând că cetăţenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane “nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc”, şi a solicitat o întâlnire de urgenţă cu premierul Viorica Dăncilă pentru detensionarea situaţiei din acest domeniu.

“Niciun membru COTAR nu va ieşi mâine la protestul anunţat, considerând că cetăţenii României care beneficiază de transportul rutier de persoane nu trebuie să sufere din cauza încercărilor ministrului Transporturilor de a distruge firmele din acest domeniu care au capital românesc. Decizia referitoare la stabilirea acţiunilor ulterioare va fi luată după răspunsul pe care-l va da premierul Viorica Dăncilă”, se spune în comunicat.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat marţi, la şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere, că exclusivitatea pe piaţa transportului interjudeţean de persoane nu mai poate continua, iar nimeni nu poate contrazice ideea că o concurenţă liberă, un liber acces la piaţă poate fi reglementat şi prin aceea ca oricine oricând să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri interjudeţean.

“Cred că un lucru este clar: exclusivitatea nu mai poate continua. Nu înseamnă că situaţia cea mai defavorabilă companiilor al căror interes îl înţeleg, îl respect, şi mă refer aici la companiile care operează aceste servicii de transport interjudeţean prin curse regulate, este legitimă. Are legitimitatea sa până la limita în care încalcă alte reguli ale concurenţei. Se poate şi mai mult decât atât. În viziunea documentelor pe care le avem, cred că cel puţin din punct de vedere teoretic nimeni nu poate contrazice ideea că o concurenţă liberă, un liber acces la piaţă poate fi reglementat şi prin aceea ca oricine, oricând, să poată să solicite efectuarea unui transport prin curse regulate de pasageri interjudeţean”, le-a spus marţi ministrul transportatorilor prezenţi în sală.

Potrivit lui Şova, în transportul rutier de persoane contracost există autorizate 3.618 companii. Aceste companii au licenţiate în conformitate cu prevederile legale 27.820 de autovehicule. Dintre cele peste 3.600 de companii, un număr de 325 sunt autorizate în a efectua transport rutier interjudeţean, acestea folosind un număr de 2.936 de autovehicule.

“Alte informaţii vizează vechimea parcului auto destinat transportului rutier de pasageri astăzi. După informaţiile pe care le avem de la Autoritatea Rutieră Română, în 2018 au fost licenţiate în România 637 de autovehicule de transport persoane, din care doar 12 astfel de autovehicule, din 637, sunt destinate transportului interjudeţean de persoane, iar 10 sunt licenţiate pentru transportul judeţean de persoane. Vechimea parcului de autovehicule folosite în acest domeniu, conform statisticilor pe care le avem noi este următoarea: privind transportul interjudeţean – vechimea medie a parcului de autobuze sub 22 de locuri este anul 2010. Vechimea medie a parcului de autobuze peste 22 de locuri este 2007. Media făcută ne conduce la informaţia că vechimea medie a parcului auto de transport interjudeţean este 2009”, a menţionat şeful de la Transporturi. AGERPRES

comments

comments