full screen background image

Două noi decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Douăsprezece noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de ţânţar, au fost confirmate în ultima săptămână, cele mai multe fiind înregistrate în Capitală. De asemenea, din cauza infecţiei cu virusul West Nile doi oameni au murit în ultima săptămână, numărul deceselor ajungând la 38, de la începutul lunii mai şi până acum.

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, de la începutul lunii mai şi până în prezent au fost înregistrate 2268 de cazuri de meningite şi meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virus West Nile.

În ultima săptămână au fost confirmate 12 cazuri noi de meningită sau meningo-encefalită cu virus West Nile, precum şi două decese.

Numărul deceselor înregistrate de la începutul lunii mai şi până acum din cauza virusului West Nile a ajuns la 38, fiind vorba despre pacienţi cu co-morbidităţi, precizeză Ministerul Sănătăţii.

În Bucureşti s-au înregistrat zece decese, în judeţul Bihor cinci, câte patru în Iaşi şi olt. Câte două decese au fost consemnate în judeţele Constanţa, Dolj şi Suceava şi câte un deces în judetele Alba, Brăila, Botoşani, Covasna, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova şi Teleorman.

Având în vedere că virusul West Nile se transmite prin mai multe specii de ţânţari atât în mediul urban, cât şi în cel rural, pentru perioada următoare, odată cu răcirea vremii, se aşteaptă o scădere a cazurilor de îmbolnăvire.

Cu toate acestea, specialiştii în sănătate publică din Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să ia în contiunare măsurile necesare pentru evitarea infectării cu virusul West Nile.

comments

comments