full screen background image

Incendiu de proporţii la un depozit de materiale de construcții din Vatra Dornei

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale de stingere, trei motopompe și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit, în această noapte, la un depozit de materiale de construcții din municipiul Vatra Dornei.

La sosirea echipajelor, ardea clădirea depozitului, cu pericol de propagare la două hale învecinate.

Au ars acoperișul clădirii pe 100 mp, circa 600 mp parchet, 10.000 de rondele din polistiren, 10.000 de dibluri pentru polistiren, 10 găleți de tencuială decorativă, 5 metri cubi lemn de foc și alte bunuri.

S-au degradat 60 de metri liniari de tuburi din inox, 25 de găleți de tencuială decorativă, centrala termică, instalația electrică și două generatoare.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unui bărbat (personal de pază), în vârstă de 29 de ani, care a suferit un atac de panică.

Ulterior, tânărul și-a revenit și nu a necesitat transportul la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.

Incendiul a fost anunţat la ora 23:04 şi lichidat la ora 2:07, iar pompierii au salvat cele două hale învecinate, cu o suprafață totală de aproximativ 300 mp.

comments

comments