full screen background image

5 octombrie – Ziua Educației noastre

5 octombrie este zi de sărbătoare în peste 200 de țări pentru profesori (“World Teacher’s Day”). Așa a stabilit UNESCO, în anul 2004. Și nu pentru a li se aduce omagii sau flori sau plocoane profesorilor. Ci pentru a se atrage atenția că la nivel global e în scădere numărul cadrelor didactice bine pregătite și care au la dispoziție ceea ce le este necesar pentru o educație de calitate.

Ziua PROFESORULUI deci, la nivel mondial și nu a EDUCAȚIEI, cum e numită la noi, deși România e și ea membră UNESCO… Dar să nu ne încurcăm în termeni, pentru că a fi profesor ar trebui să fie sinonim cu a viețui pentru educație.

Doar că nu numai profesorii există educând și lăsându-se educați. Cu toțiin- profesori, copii, părinți sau adulți lipsiți de copii – existăm educând și lăsându-ne educați. În bancă, în cancelarii, la volanul mașinii, în fața unui computer, în fotolii ministeriale sau corporatise. Toți suntem produsul sau mijlocitorii educației, indiferent de formă. Și-atunci e sărbătoare pentru toți pe 5 octombrie, de Ziua Educației!

Cu toții în această zi ar trebui să ne uităm spre educație așa cum ne uităm spre o persoană uneori mai dragă, alteori nu, care merge alături de noi sau ne urmărește din umbră, zi de zi. Să ne uităm la ea gândind că e ziua în care se aniversează, gândind la nevoile și la așteptările ei. Să ne întrebăm mai mult decât în alte zile cum o mai duce, ce îi lipsește sau ce îi prisosește. Ce i-am putea oferi să o facem să simtă că ne pasă de ea în fiecare zi, dar mai mult astăzi (e zicere aici despre fapte, nu vorbe).

Chiar așa! Tu, mai mic sau mai mare, cu dorință de mai mult și mai bine, poate ți-ai pus întrebarea ce-i lipsește ei, educației românești sau ce-i prisosește. Ai căutat însă și ceva răspunsuri? Vreo două-trei soluții? Te-ai întrebat ce ai putea face TU pentru ea? Chiar dacă pare pentru alții o picătură în ocean ceea ce ai putea face TU pentru educație… important este ce ar putea să însemne pentru TINE acel ,,făcut” în dreptul ei.
Întreabă-te astăzi, la ceas de sărbătoare… TU ce ai făcut pentru pentru propria educație și pentru educația celorlalți? Pentru că de fapt tot ceea ce faci e în mare parte pentru un mâine cu mai multe răspunsuri, decât întrebări și lamentări.

comments

comments