full screen background image

Peste 9.000 de studenți au început anul universitar la USV

Peste 9.000 de studenți, dintre care 3.700 de anul întâi, au început astăzi anul universitar la Suceava.

La auditorium a avut loc ședința festivă la care au fost prezente conducerea instituției, cadre didactice, oficialități locale și județene.

Debutul anului universitar la USV a fost marcat de prezența ministrului demisionar al Educației, VALENTIN POPA, care a declarat că “provocările viitoare vor fi trecute de profesori și studenți numai printr-o pregătire corespunzătoare”.

El a precizat că oferta educațională se va extinde în anii viitori cu o facultate de medicină și cu programe de securitate cibernetică.

Rectorul USV, MIHAI DIMIAN, a menționat că universitatea suceveană este coordonată după principiul “Visează, creează, inovează!” și a punctat că programele de studiu sunt direcționate spre piața muncii.

Președintele Consiliului Județean, GHEORGHE FLUTUR, a ținut să spună că municipiul reședință și întreg județul, în special mediul economic, “trebuie să profite mai mult de existența universității”.

FLUTUR a salutat parteneriatele comune, declarând că problema locurilor de muncă este “o mare durere pentru comunitate”.

La finalul discursului, FLUTUR a decernat distincția “Meritul Bucovinei” rectorului MIHAI DIMIAN.

În această seară, de la ora 20, pe esplanada USV va avea loc un concert al trupei “The Motans”.

Pentru studenţii din anul întâi, Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava organizează “Săptămâna bobocului” – proiect de familiarizare cu studenţia, cu campusul universitar şi mediul academic.

comments

comments