Pentru că suntem în sezonul etichetelor, a acelora aplicate pe copertele caietelor, manualelor și altor rechizite școlare, îmi ziceam că bine ar fi să-l putem încheia pe cel al etichetelor puse oamenilor. Sunt convinsă că deja cunoașteți teoria ce ține de etichetări, mai ales în cazul celor mici. Adică, atunci când îi spuneți că este obraznic, cel mic își zice că nici nu are rost să schimbe ceva făcut de un om mare. Căci știe el ce știe! Dacă a spus că e obraznic, așa o fi, în consecință se comportă în acord cu etichetarea.
Știind deci că facem rău etichetându-i, încetul cu încetul ne-am autoeducat și am ajuns în stadiul în care evităm cât mai mult posibil acest lucru. Dar ce ne facem cu cei care sunt mai puțin preocupați de a-și schimba vechile obiceiuri și, atunci când intră în contact cu copilul dumneavoastră, îi pun o etichetă chiar de la prima întâlnire.
Nu mă refer la genul de etichete ce-i ustură mai ales pe părinți, legate de surplusul de energie și nervi ai juniorului. Ci la acelea frumos ambalate în glas mieros și ușor mirat: “Ce copil rușinos!”… Iar copilul, ce stătuse până atunci cu privirea plecată, se ascunde în spatele mamei, căci așa se comportă un copil rușinos, nu?!… În aparență, eticheta aceasta nu e una dură, dar poate deranja. Așa cum toate etichetele ar putea deranja.
Deci, care e reacția potrivită într-o astfel de întâlnire, mai ales că cel etichetat, chiar dacă e cu privirea în jos, e cu urechile ciulite la discuția adulților. Să accepți, conștient fiind și tu că nu ai un copil ce-și dorește să stea prea des în primul rând sau să reacționezi, pentru a nu întări convingerea celui mic că este un rușinos iremediabil? Specialiștii spun că cel mai indicat este ca în astfel de situații să explici comportamentul copilului de genul: “Nu este rușinos, ci interacționeză doar atunci când simte nevoia să o facă.” Și-n felul acesta, adultul ce tocmai a lipit eticheta, chiar dacă a lipsit la lecția despre efectul aplicării ei, cu siguranță nu o va uita pe aceasta, oferită de dumneavoastră gratuit. Și va ezita a doua oară să o mai facă. Și, uite așa poate, încet-încet, numărul celor ce-și dau cu părerea și trag concluzii pripite va fi un pic mai mic. Datorită faptului că nu acceptați etichetele puse copiilor, ci le explicați. Atât furnizorilor cât și beneficiarilor.
Iar etichete mai multe vor fi doar pe rechizitele școlare, pentru a se găsi aparținătorul în caz de rătăcire. De ajutor în aplicarea și dezlipirea etichetelor sper să fie și dozele de educație.
