full screen background image

Autorităţile române nu au fost notificate până acum privind existenţa unor cetăţeni români printre victimele inundaţiilor din sudul Italiei

Autorităţile române nu au fost notificate până la acest moment privind existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate de inundaţiile din regiunea Calabria din Italia, unde cel puţin zece oameni şi-au pierdut viaţa, a precizat, marţi dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE a transmis, pentru News.ro, că Consulatul General al României la Bari urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de inundaţiile care au afectat un canion din regiunea Calabria, în sudul Italiei, iar oficiul consular a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime.

“Până în acest moment, autorităţile italiene nu au notificat consulatul cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident. (…) Consulatul General al României la Bari monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să intervină, dacă situaţia o va impune”, a precizat MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale oficiului consular: +39 080 548 1042; +39 080 546 1893; +39 080 548 4671; +39 080 546 1470, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al consulatului :+39-334-604-22-99.

Cel puţin zece persoane au murit în sudul Italiei, în urma unor inundaţii provocate de ploi puternice, în Parcul Naţional Pollino, în Calabria, a anunţat Protecţia Civilă.

comments

comments