full screen background image

Dăncilă a trimis o scrisoare preşedintelui şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene

Premierul României, Viorica Dăncilă, a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, fapt confirmat vineri de Executivul comunitar.

“Putem confirma că scrisoarea a fost primită şi că un răspuns va veni în timp util”, a declarat vineri la solicitarea AGERRPRES un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Presa din România a scris că şefa guvernului român le-a trimis celor doi oficiali europeni o scrisoare în legătură cu protestul din 10 august de la Bucureşti care a culminat cu violenţe între jandarmi şi demonstranţi.

“Comisia urmăreşte îndeaproape evoluţiile din România. Protestatarii au criticat paşii înapoi în domeniile reformei judiciare şi luptei împotriva corupţiei”, a reacţionat Comisia după intervenţia violentă a Jandarmeriei la protestele de vinerea trecută din Bucureşti, într-o declaraţie transmisă marţi AGERPRES de un purtător de cuvânt.

“Protestele paşnice s-au încheiat în violenţă. Violenţa nu poate fi niciodată o soluţie în politică”, a mai transmis acesta. AGERPRES

comments

comments