full screen background image

Șapte machete în concursul pentru realizarea Monumentului Centenarului Marii Unirii din Suceava

O a doua încercare a Concursului de soluţii pentru realizarea Monumentul Marii Uniri va avea loc în aceste zile.

În competiție trebuie să intre minim 3 ofertanţi, la sediul Primăriei fiind depuse 7 machete.

Varianta de proiect câştigătoare va fi premiată cu 5.000 de lei, cea de pe locul al doilea, cu 3.000 de lei, iar cea de pe locul al treilea, cu 2.000 de lei.

Criteriile pentru selectarea câştigătorului sunt cele privind calitatea artistică, notată cu 70 de puncte, şi costurile de realizare, cu 30 de puncte.

Monumentul va fi realizat din fibră de sticlă, valoarea totală nu va putea depăşi 1,5 milioane de lei, acesta urmând a fi inaugurat chiar înaintea Zilei Bucovinei, aniversată pe 28 noiembrie.

Autoritățile cred că, în condiţiile în care nu vor exista contestaţii, proiectul desemnat învingător va putea fi materializat în maxim 3 luni.

La cea dintâi etapă, niciuna dintre cele 4 oferte înscrise concursul de soluţii pentru realizarea Monumentului Centenarului Marii Unirii din municipiul Suceava nu a adunat punctajul necesar pentru a fi materializată efectiv.

Din Comisie de selectare fac parte arhitectul Constantin Gorcea, artistul plastic Lucia Puşcaşu şi arhitectul Viorel Blănaru.

comments

comments