full screen background image

Ministrul Muncii susţine vineri o declaraţie de presă referitoare la proiectul Legii pensiilor

Ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, va susţine vineri, la ora 12:00, la sediul instituţiei o declaraţie de presă în legătură cu proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat joi seara în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor, care urmăreşte eliminarea inechităţilor dintre cei care au cotizat egal şi primesc pensii diferite, dar şi dintre bărbaţi şi femei, aşa cum se întâmplă în prezent, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

“Proiectul de lege urmăreşte eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuţie se egalizează”, argumentează oficialii ministerului.

Potrivit acestora, proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale: contributivitate, adică plată în funcţie de contribuţie; egalitate, adică pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în momente diferite, primesc aceeaşi sumă de bani; solidaritate socială, adică generaţiile în activitate susţin, prin plata contribuţiilor lor, generaţiile de pensionari şi, în viitor, vor fi susţinute la rândul lor; imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim şi nici cel complet.AGERPRES

comments

comments