full screen background image

“Săptămâna Plutăritului” la Ciocănești, în perioada 11 – 17 august

Primăria și Consiliul Local din Ciocănești organizează “Săptămâna Plutăritului”, eveniment ce se va desfășura în perioada 11 – 17 august.

Este programată construirea de plute cu două și cu trei table și acțiuni de ecologizare a Bistriței Aurii, pe teritoriul comunei Ciocănești.

La bisericile din Ciocănești și din parohiile din comună se vor ține slujbe de pomenire a plutașilor, iar pe 12 august, va fi o proiecție de film despre plutașii de pe Bistrița Aurie. Filmul va putea fi vizionat la Casa de Cultură ”Florin Gheucă” din Ciocănești.

Cei prezenți se vor bucura și de două spectacole folclorice susținute de Pamfil Roată, invitații săi și de Margareta Clipa. ”Cântec pentru plutașii de pe Bistrița Aurie” și Hora Putașilor sunt concertele de miercuri, 15 august.

Cei care doresc să vadă plutele pe Bistrița Aurie sunt invitați joi, 16 august, începând cu ora 11.00, să le urmărească pe traseul Podul Negru – Orata, apoi traseul Orata – Oița. Seara va fi dedicată muzicii folk, în cadrul Concertului ”Ridică-te Ștefane, și vezi-ți fiii”, ediția a III-a, susținut de Ștefania Iacob, Valentin Moldovan și Ducu Bertzi. Invitat la eveniment este poetul Sorin Poclitaru.

Nu vor lipsi spectacolele de divertisment, susținute de actori celebri. ”Ca la Tănase” vor petrece ciocăneștenii împreună cu turiștii și cu Alexandru Arșinel, Vasile Muraru, Valentina Fătu, Bianca Sârbu și alții. Seara de 17 august se va încheia cu un foc de tabără, Focul Plutașilor și un recital al Gabrielei Grădinaru.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments