full screen background image

Jandarmii vor asigura ordinea publică la manifestările din acest weekend

În perioada 27-29 iulie, aproximativ 40 de jandarmi, poliţişti, lucrători I.S.U. şi poliţişti locali vor asigura zilnic măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor în municipiul Câmpulung Moldovenesc, în zonele în care se desfăşoară evenimentele cultural-artistice prilejuite de Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”.

De asemenea, vor fi asigurate măsurile de ordine în vederea desfăşurării în condiții de siguranță la ceremonia desfășurată în Piața Tricolorului din municipiul Suceavacu ocazia Zilei Imnului Național al României (29 iulie), Festivalul „Cântec, joc și voie bună”, organizat în parcul central din comuna Drăgușeni (29 iulie), Festivalul Folcloric „Hora Rădășenilor”, organizat în comuna Rădășeni (29 iulie), manifestările organizate în comuna Iacobeni – zilele comunei (29 iulie), şi manifestări sportive în municipiul Rădăuți – ștafetă de alergare în scop caritabil) (28 iulie).

În vederea prevenirii unor incidente nedorite, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava recomandă participanților la manifestări să respecte precizările organizatorilor și ale jandarmilor, să evite implicarea în conflicte de orice natură și să aibă un comportament decent, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul forțelor de ordine.

Totodată, jandarmii vor acţiona zilnic în cadrul dispozitivelor de menţinere a ordinii publice organizate în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în localităţile în care funcţionează structuri de jandarmerie, iar efectivele posturilor de jandarmi montane (Vatra Dornei, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Suceviţa, Frasin şi Gura Humorului) vor desfăşura activităţi preventive pe traseele turistice şi în staţiunile montane de interes naţional, pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, respectarea legislaţiei privind organizarea activităţilor de picnic, a normelor de mediu şi a celor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane.

comments

comments