full screen background image

Dosar penal pentru o şoferiţă care a accidentat o femeie şi a părăsit locul faptei

Joi dimineaţă, la ora 08.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN17A din comuna Sucevița, o femeie, de 69 de ani, din comuna Sucevița, a acroşat cu oglinda retrovizoare o localnică, de 24 ani, care se deplasa pe partea carosabilă.

Şoferiţa a părăsit locul accidentului, fiind identificată de poliţişti în piața din comuna Marginea.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează locul faptei”, ce va fi soluţinat procedural.

comments

comments