full screen background image

Peste 148.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM, în prima jumătate a lui 2018

Peste 148.000 de persoane au fost angajate, în primele şase luni ale anului, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, majoritatea fiind în Bucureşti şi în judeţul Timiş.

Conform unui comunicat ANOFM, dintre cele 148.000 de persoane angajate în prima jumătate a anului, ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă prevăzute de legislaţia în vigoare, 53.451 au peste 45 de ani, 40.060 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 32.557 au între 25 şi 35 de ani, iar 22.123 sunt tineri sub 25 de ani, cele mai multe fiind de sex masculin (aproximativ 86.000).

Oraşele cu cele mai multe angajări sunt Timiş (11.105), Bucureşti (10.505), Suceava (9.671), Neamţ (7.273) şi Iaşi (6.141).

În funcţie de mediul de provenienţă, 79.916 de angajaţi sunt din mediul urban, iar 68.275 din cel rural.

În funcţie de nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, 44.205 au studii liceale, 35.883 au studii profesionale, 34.386 au studii gimnaziale, iar 14.265 au studii universitare.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, În primele şase luni ale anului 2018, aproape 300.000 de persoane au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în cautare de loc de muncă, pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active.

comments

comments