full screen background image

MAE avertizează rezidenţii şi turiştii români despre incendiile de pădure din Suedia

Ministerul Afacerilor Externe a lansat miercuri noaptea o alertă de călătorie legată de incendiile de pădure Suedia.

Într-un comunicat transmis AGERPRES, MAE informează cetăţenii români aflaţi în Suedia sau care intenţionează să călătorească în această ţară că provinciile Dalarna, Jamtland şi Gavleborg din nord şi centru sunt afectate de incendii majore de pădure. În unele localităţi, autorităţile au organizat evacuări parţiale. Pe tot teritoriul suedez există un risc crescut de incendiu în păduri şi este interzisă orice fel de activitate care poate genera foc deschis

Rezidenţilor şi turiştilor români li se recomandă să obţină informaţii suplimentare la telefon 113 13 şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor suedeze, accesând website-ul https://www.krisinformation.se/handelser-och-storningar/2018/brandrisk2018/in-english-about-the-forest-fires, precum şi urmărind postul de radio local P4. Conducătorii auto pot consulta informaţiile curente despre circulaţia rutieră pe website-ul Autorităţii de Transport din Suedia: https://www.trafikverket.se/trafikinformation/vag/?TrafficType=personalTraffic&map=0%2F650804.37%2F7199909.35%2F&Layers=TrafficSituation%2bRoadWork%2b.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm: +468205674, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46736985463.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://stockholm.mae.ro/, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES

comments

comments