full screen background image

25 iulie – Mai devreme, decât mai târziu

Am întânit de curând un copil care mi-a mărturisit că. dacă se ceartă cu un altul. simte o greutate în piept care apasă, și la venirea nopții nu poate dormi liniștit, știind că există un conflict în viața lui. Mi-a stârnit zâmbetul, mărturisirea. Nu pentru că nu dădeam crezare celor spuse, ci pentru că recunoșteam trăirile unui adult, în cele povestite.

Să nu poți încheia ziua cu zâmbetul pe buze, știind că cineva este supărat pe tine, este o caracteristică a celor cărora le pasă mult și de ceilalți. Nu una care te ridică pe un soclu, ci dimpotrivă, una ce te poate face mai vulnerabil în fața celorlalți.

Adulții gestionează însă mult mai bine astfel de întâmplări. Au învățat în ani că e mai bună comunicarea și încheierea unor astfel de discuții cu acceptarea propriilor greșeli – chiar dacă uneori doar de fațadă – și cu iertările de rigoare, reciproce.

Copiii însă, deși dezinvolți în restul timpului, nu reușesc să comunice eficient, în astfel de situații. Nu reușesc să analizeze de unii singuri, să-și identifice și propriile greșeli. Doar celălalt este vinovat. Doar el a greșit. Drept urmare, nu văd motivul pentru care ar trebui să-și ceară scuze, să simtă și să spună că le pare rău.

Copilului frumos din fața mea, supărat pe greșelile celuilalt dar și pe supărarea lui, i-am spus un lucru știut de mai toți… Orice acțiune din viața omului are o motivație. Celălalt l-a jignit pentru că a fost la rându-i motivat de un gest nepotrivit din partea lui. Iar gestul acela, oricât de mic ar fi fost pentru el, pentru celălalt a fost mult mai mare.

După un scurt moment de gândire, a reușit să identifice singur cauza revoltei celuilalt. Și s-a îndreptat spre el, cerându-i scuze. Scuzele s-au întors în ecou și zâmbetul a apărut. Apoi i-am îndemnat să-și spună unul altuia ce gândește cu adevărat despre celălalt. Și au găsit cuvinte potrivite și pentru defecte și pentru calități.

Ceea ce e de reținut în această întâmplare, ce e parte din relațiile multor copii, e faptul că adulții pot să-i învețe pe cei mici cum să comunice în situații de conflict. Știu că mulți dintre oamenii mari consideră educația emoțională pierdere de timp și copilul trebuie să învețe singur cum să se descurce în astfel de situații. Așa cum au făcut-o și ei în vremea copilăriei, fără educarea emoțiilor de către un adult.

Mă gândesc însă că sunt situații în care e bine să experimenteze iertarea mai devreme, decât mai târziu, cu ajutorul adulților. Pentru un somn ușor, neapăsat de supărările personale sau ale altora.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza