full screen background image

Patru cetățeni din Bangladesh, găsiți pe drumul Izvoarele Sucevei – Câmpulung Moldovenesc

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au depistat patru cetățeni din Bangladesh, în timp ce încercau să intre ilegal în România din Ucraina. Persoanele în cauză au fost preluate de autorităţile ucrainene, în baza acordului de readmisie, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

În data de 23 iulie, la nivelul Sectorului P.F. Izvoarele Sucevei – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 08.00, polițiștii de frontieră au depistat, pe drumul Izvoarele Sucevei-Câmpulung Moldovenesc, patru persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării.

Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, fapt pentru care au fost duse la sediul sectorului, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 22 și 34 de ani.

Persoanele în cauză au declarat că au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele patru persoane fiind preluate de autorităţile ucrainene în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie încheiat cu Ucraina.

comments

comments