full screen background image

Un singur candidat a fost notat cu 10 la titularizare. 40,69% sută dintre candidați au obţinut peste 7

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a anunţat că 40,69% (247) dintre candidații din județ care au susţinut, săptămâna trecută, proba scrisă a examenului de ocupare a posturilor din învățământ, au obținut note peste 7, calificativ minim pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare).

Un singur candidat, care a susţinut proba scrisă la Cultură civică, a fost notat cu 10.

246 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.

Alţi 227 de candidaţi au obţinut note cuprinse între 5 şi 6,99, iar 132 de candidaţi au note mai mici de 5.

În total, 606 candidaţi au predat tezele, 61 au absentat, iar 50 s-au retras din examen, după ce au primit subiectele.

Lucrarea unui candidat de la examenul de titularizare a fost anulată, după ce comisia de evaluare a constatat că pe foaia de concurs erau semne distinctive care ar putut fi folosite pentru fraudare.

Contestaţiile se înregistrează la sediul Inspectoratului Școlar Suceava în zilele de 17 şi 18 iulie.

Notele finale vor fi făcute publice pe 24 iulie.

Iată situația completă a rezultatelor examenului de titularizare din județul Suceava:

comments

comments