full screen background image

A fost emis Ordinul de începere a lucrărilor la Șoseaua de Centură a Rădăuțiului

Marți, 10 iulie, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor la Șoseaua de Centură a Municipiului Rădăuți, în urma unei şedinţe care a avut loc la Primărie.

La ședință au participat, alături de primarul Nistor Tătar, componenți ai aparatului de specialitate din cadrul primăriei şi reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași.

La întâlnire au fost prezenţi și reprezentanți ai constructorului SC SPEDITION UMB SRL Bacău și ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, ocazie cu care s-a hotărât predarea amplasamentului către constructor, în vederea începerii execuției lucrărilor, pe data de 24 iulie.

Firma condusă de băcăuanul Dorinel Umbrărescu a promis că la acest obiectiv vor lucra peste 500 de muncitori şi că lucrarea se va efectua integral pentru tot inelul de centură, nu pe tronsoane.

“Urmează ca, în cel mai scurt timp, cetăţenii afectaţi de trecerea acestui drum să-şi primească valoarea terenului dezafectat”, a precizat primarul Nistor Tătar.

comments

comments