full screen background image

Proiectul de modificare a Codului penal va fi votat marţi în Senat

Proiectul de modificare a Codului penal va fi votat, marţi, în plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată.

Votul final va fi dat de Camera Deputaţilor.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat, luni, modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie – 1.900 de lei.

În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II.

De asemenea, comisia specială a eliminat din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern, iar articolul 298 din Codul penal privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat.

Totodată, comisia a decis modificarea definiţiei din Codul penal a grupului infracţional organizat, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, luni, că numeroase dosare vor fi închise ca urmare a intervenirii prescripţiei.

comments

comments