full screen background image

Accident rutier în Câmpulung. Ambii bărbaţi implicaţi erau băuţi

Joi, în jurul orei 13.49, în timp ce conducea mopedul, pe str. Izvorul Alb, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un localnic, de 77 de ani, a pătruns pe contrasens, într-o curbă fără vizibilitate.

Atfel, a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 77 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru conducătorul auto, și de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorului mopedului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că mopedistul deține permis de conducere, însă necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză s-a întocmit dosar penal ,sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui autovehicul cu permis de conducere necorespunzător”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments