full screen background image

Prefectura verifică legalitatea funcționării a 18 cămine de bătrâni din județ

Prefectul Județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a dispus constituirea a două comisii mixte care vor verifica legalitatea funcționării unor cămine de bătrâni din județul Suceava.

Din aceste comisii fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului-Județul Suceava, în calitate de coordonatori ai echipelor, de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Suceava – AJPIS – Direcția de Sănătate Publică Suceava-DSP, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – DSVSA, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava – ISU, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava -ITM.

Vor fi verificate 18 cămine din județul Suceava, care aparțin de asociații, fundații, parohii sau primării, iar la finalul verificărilor va fi întocmit un raport care va fi înaintat prefectului județului Suceava.

Activitatea de control a comisiilor mixte se va desfăşura până pe 13 iulie și vizează verificarea modului în care unitățile de asistență socială au dus la îndeplinire recomandările și măsurile stabilite în urma controlului efectuat anul trecut.

comments

comments